Un șofer de taxi i-a oferit unei mirese un buchet de lalele albe. S-au revăzut după mulți ani.

Era o zi de iunie. Cristina și Octavian stăteau la scara blocului în care locuiau. Fata purta o rochie de mireasă foarte frumoasă, dar nu avea un buchet de flori  pentru că mirele nu a reușit să-l cumpere. Au luat un taxi și au mers la starea civilă. Șoferul de taxi s-a dovedit a fi o persoană foarte cumsecade. I-a întrebat pe tineri:

– Vă căsătoriți! Este un eveniment foarte frumos. Și eu m-am căsătorit recent!

Tinerii i-au zâmbit șoferului.

La un moment dat șoferul a frânat în fața unui magazin de flori, rugându-i să aștepte câteva secunde. Tinerii au început să-și facă griji:

– Unde este? Vom întârzia!

– Nu vom întârzia, Cristina. Acuși va veni.

Peste câteva minute șoferul s-a întors cu un buchet mare de lalele albe și frumoase și i l-a întins miresei:

– Sunt pentru tine!

Cristina i-a mulțumit și a zâmbit.

După câțiva ani destinul i-a întâlnit din nou. Cristina și Octavian o duceau foarte bine, aveau și o fetiță.

Într-o vară femeia l-a rugat să meargă împreună la odihnă, dar el era prea ocupat la serviciu. Octavian i-a chemat un taxi, a plătit și a plecat la muncă. Cristinei nu-i plăcea acest lucru, se certau foarte des din cauza aceasta.

Șoferul de taxi a sosit, a ajutat-o să ducă valizele. În drum spre aeroport i s-a adresat Cristinei:

– Vă cunosc. Numele Dumneavoastră este Cristina, nu-i așa?

– Da! I-a răspuns femeia iritată.

– Nu mă mai țineți minte… Buchetul acela de lalele albe…

– Nu! – i-a tăiat-o ea brusc, în timp ce căuta ceva în geantă.

Șoferul nu a mai spus nimic. Când au ajuns la aeroport, a ajutat-o să ducă valizele, i-a urat un zbor ușor și a plecat. Cristina s-a uitat după el și și-a amintit de acel buchet frumos și gingaș. A zâmbit. Fiica a întrebat-o cine era acel bărbat:

– Un prieten de al meu. – i-a răspuns ea.

Au mai trecut câțiva ani. După ce a ieșit din salonul de înfrumusețare, Cristina a oprit un taxi. S-a așezat pe bancheta din spate, i-a spus adresa și a căzut pe gânduri. La un moment dat șoferul a întrebat-o:

– Cristina? Vă mai amintiți de minte?

– A, iarăși Dumnevoastră! Cum vă merge? – l-a întrebat ea bucuroasă.

– Bine, mulțumesc. Ce mai face fiica, soțul Dumneavoastră?

– Am divorțați de câțiva ani. Și-a găsit o femeie mai tânără. Iar fiica noastră s-a căsătorit și a plecat în Europa.

– Îmi pare rău.

– Dumneavoastră ce faceți? Soția ? Îmi amintesc că v-ați căsătorit puțin mai devreme decât noi.

– Soția mea nu mai este. Locuiesc singur.

Era între ei un fel de legătură inexplicabilă. Erau aproape și departe în același timp, dar voiau să comunice. Atunci Bogdan (acesta era numele șoferului de taxi) a invitat-o să bea o cafea împreună, iar Cristina a acceptat. Nici nu și-au dat seama când au trecut 3 ore. Nici nu au observat când au început a se ține de mână. La un moment dat bărbatul s-a uitat în ochii ei și i-a spus:

– Știi, nu-ți pot oferi nimic. Nu sunt bogat, sunt un simplu șofer de taxi care s-a îndrăgostit de tine. Poate sună prea banal, dar nu vreau să te las să pleci!

Cristina a zâmbit. Nu s-a mai simțit demult atât de bine: cineva avea nevoie de ea. I-a răspuns:

– Nici eu nu vreau să mă întorc acasă fără tine…

new1