Trucuri eficiente care transformă curățenia în plăcere!

Fiecare dintre noi își dorește o locuință bine amenajată și curată. Însă când vine timpul să facem curățenie cam lăsăm mâinile în jos. Vă propunem câteva trucuri pentru a vă ușura munca și a face din curățenie o activitate mai eficientă și mai plăcută.

1. Soluție de casă pentru curățare

Puteți curăța murdăria de lângă mânerele ușilor cu ajutorul unei soluții de casă. Aveți nevoie de: o lingură de ulei și două linguri de bicarbonat de sodiu; amestecați toate ingredientele până la formarea unei paste dense și purcedeți la curățenie. O astfel de soluție curăță mai bine suprafețele dacă se utilizează o periuță de dinți.

2. Folosiți produsele de curățare a petelor

Dacă nu doriți să folosiți produse speciale, atunci puteți amesteca detergent de vase cu apă oxigenată. O astfel de soluție va curăța atât petele de pe covor, cât și petele mai vechi de pe saltele sau fotolii.

3. Curățați tocătorul

Pe tocător se acumulează destul de mulți microbi. Puteți să scăpați de aceștia cu ajutorul lămâii și sării. Presărați sare pe tocător, lăsați 15 minute, apoi frecați-l cu jumătate de lămâie. Rezultatul vă va uimi!

4. Desfundarea țevilor

Pentru a desfunda țevile aveți nevoie de bicarbonat de sodiu și oțet. Turnați în chiuvetă 1 pahar de apă, apoi 1-2 linguri de bicarbonat de sodiu și turnați deasupra 1 pahar de oțet. Când va dispărea spuma, porniți apa fierbinte pentru câteva minute.

5. Curățarea cabinei de duș

Aveți nevoie de oțet, prosoape de hârtie, pulverizator și o periuță de dinți veche. Puneți prosoapele de hârtie înmuiate în oțet de-a lungul rosturilor cabinei de duș și lăsați-le pentru 30 de minute. După care murdăria se va curăța foarte ușor cu periuța de dinți.

6. Curățarea saltelelor

O treime din viața sa omul o petrece dormind. Deci aveți grijă ca somnul dvs să fie pe o saltea curată. Preparați o soluție din bicarbonat de sodiu și ulei esențial, aplicați pe saltea, după care curățați cu o perie specială.

7. Mop din ciorapi vechi

Mopul uneori costă destul de scump, dar puteți economisi făcând unul din ciorapi vechi.

8. O soluție simplă pentru încălțăminte

Puteți curăța încălțămintea utilizând soluție pentru înlăturarea lacului de unghii. Dacă pe pantofi sunt zgârieturi evidente, atunci puteți să le îndepărtați cu acetonă și bastonașe de vată.

9. Curățarea jaluzelelor

Folosiți clește pentru curățarea jaluzelelor și soluție pentru curățarea ferestrelor. Va fi mai eficient dacă veți înveli cleștele cu niște ciorapi vechi.

10. Iluminare mai bună

Spălarea geamurilor la lumină mai puternică este de două mai eficientă. O picătură de amoniac și o lavetă din microfibră va face geamurile să strălucească.

11. Curățarea pereților

Deseori ne scapă din vedere curățarea pereților, însă aceștia sunt un element important într-o curățenie generală. Schimbați mai des lavetele, pe care le înmuiați în prealabil în soluție de apă și sare în proporție de 1:1.

12. Curățarea mașinii de spălat vesela

Preparați o soluție din bicarbonat de sodiu și oțet, ștergeți toată suprafața mașinii cu această soluție, după care porniți mașina în regim obișnuit. Soluția va ajuta să se curățe mai ușor murdăria care s-a acumulat în interior.

13. Curățarea căzii de baie

Majoritatea produselor de curățare conține înălbitor și alte substanțe chimice agresive care transformă cada într-un loc periculos. Puteți face o soluție naturală pentru curățare care va înălbi baia și cuptorul din bucătărie nu mai puțin eficient decât produsele scumpe. Aveți nevoie de: 1/2 pahar de bicarbonat de sodiu, 1/4 pahar de apă oxigenată și o linguriță de săpun lichid. Amestecați bine toate ingredientele și soluția de curățate este gata.

14. Curățarea tigăii din fontă

O soluție eficientă pentru curățarea grăsimii de pe tigaia de fontă o puteți face din sare și ulei. Amestecați câteva linguri de ulei cu două linguri de sare și formați o pastă densă. Puneți această pastă pe tigaie, după care frecați tigaia cu jumătate de cartof. Sarea în combinație cu amidonul și uleiul ajută la îndepărtarea oricărei murdării.

15. Curățarea locurilor mai puțin accesibile

Uneori aspiratoarele au dispozitive speciale care vă ajută să curățiți locurile mai puțin accesibile. Dacă nu aveți astfel de dispozitive sau nu corespund după mărime, puteți face unul dintr-o rolă de carton. Prin această metodă puteți curăța rosturile de la uși, dar și locurile mai puțin accesibile din automobil.

Să aveți casa mereu curată!

error: Content is protected !!
new