Top 8 life hacks, datorită cărora reprezentații familiei regale nu ajung niciodată în situații jenante! 

Persoanele regale, ca și vedetele, sunt întotdeauna sub vizorul camerelor. Publicul discută fiecare pas făcut de acestea, ținute și gesturi. Ei, ca nimeni altcineva, au grijă de aspectul lor. Pentru a fi mereu impecabile, doamnele regale apelează la mici life hack-uri.

Noi Fă Singur am aflat ce trucuri ajută reprezentantele moderne ai caselor regale să arate întotdeauna perfect. Iar la sfârșitul articolului, vă vom povesti, cum prințesa Diana a reușit să păcălească presa și să-și taie părul, ca nimeni să nu observe.

1. Modificarea lucrurilor vechi 

Spre deosebire de multe persoane publice, lui Kate Middleton nu-i este rușine să poarte aceeași ținută de mai multe ori. Pentru ca hainele să pară proaspete și relevante, Catherine le transformă, schimbând mici detalii. În 2013, ducesa a ieșit într-o haină pe care o purta deja cu 2 ani înainte, dar a schimbat centura, datorită căreia imaginea sclipea cu culori noi.

2. Bronzer în loc de colanți 

Femeile regale trebuie să poarte colanți de culoarea pielii la evenimentele oficiale pe tot parcursul anului, indiferent de vreme – aceasta este o cerință de protocol. Dar regina Letizia sfidează aproape întotdeauna această regulă. În schimb, prima doamnă a Spaniei aplică pe picioare ceva asemănător unui bronzer. Produsul îmbunătățește tonul de bronz frumos și oferă pielii un aspect bine îngrijit și strălucitor.

3. Manichiură naturală 

Kate Middleton este aproape imposibil de văzut cu o ojă de culori săturate. Se crede că protocolul regal este de vină. Poate că Catherine și respectă regulile fără îndoială, dar un alt motiv important pentru alegerea nuanțelor naturale este practicitatea: o manichiură în tonuri naturale mereu arată mai proaspăt și gingaș.

4. Primer în loc de fond de ten 

Meghan Markle susține naturalețea și nu își ascunde pistruii roșiatici sub straturi groase de machiaj. De aceea, soția prințului Harry folosește primer, iar pentru ocazii speciale aplică un fond de ten numai pe unele zone ale feței.

5. Pantofi de diferite mărimi 

Kate Middleton trebuie să petreacă câteva ore pe zi în pantofi cu tocuri. E normal că este foarte atentă la alegerea pantofilor. Ducesa alege mărimea pantofilor în funcție de model și marcă. De exemplu, pantofii de vară ai lui Catherine sunt de obicei cu o jumătate sau cu o mărime mai mare – acest lucru o ajută la evitarea veziculelor în caz de umflare a picioarelor la căldură.

6. Șal multifuncțional 

Conform protocolului, este inadecvat ca reprezentanții familiei regale să își scoată îmbrăcămintea exterioară în public. De aceea atât de des Elisabeta a II-a și Kate Middleton pot fi văzute în rochii-paltoane elegante. Dar dacă în aspectul de fiecare zi arată destul de potrivit, este dificil să ne imaginăm o rochie de seară cu un palton. Aici un șal sau o pelerină obișnuită vine în ajutor pentru a se potrivi cu rochia, în care este bine și cald într-o seară rece și în același timp nu contrazic regulilor.

7. Talpă suplimentară 

Dar Regina Letizia, în același scop, recurge la un alt truc. Pentru a face pantofii mai stabili și pentru a preveni alunecarea, prima doamnă din Spania lipește o talpă suplimentară de talpă. Soția regelui Filip al VI-lea a echipat mai multe perechi de pantofi cu o construcție simplă și nepretențioasă.

8. Eyeliner pe bază de gel 

Machiajul lui Kate a rămas neschimbat de-a lungul anilor. Ducesa preferă nuanțele de ruj naturale și bej, dar se concentrează asupra ochilor cu culori închise. Și pentru a-și păstra machiajul perfect toată ziua, soția prințului William optează pentru un eyeliner pe bază de gel: face ca aspectul să fie mai expresiv și mai durabil decât omologii săi lichizi.

Bonus 

De-a lungul anilor ’80, prințesa Diana nu și-a schimbat tunsoarea. Dar, într-o bună zi ea a decis totuși să-și schimbe coafura. Deci, pentru a nu atrage prea multă atenție, la sfatul coaforului său, Lady Dee a făcut o mică șmecherie: își scurta lungimea părului cu jumătate de centimetru o dată pe săptămână. În fine, după câteva săptămâni, prințesa a devenit proprietara tunsorii dorite, dar a evitat atenția nejustificată din partea presei.

Ce trucuri ingenioase folosiți dvs? Împărtășiți-vă cu lifehack-urile dvs. Așteptăm cu drag.

1