În lume există 2 categorii de oameni: cei cărora le place să-și revizuiască fotografiile vechi și cei care o fac extrem de rar. Dar iată că fotografiile în care sunt surprinse vedetele în trecut pot fi văzute de toată lumea. Întrucât oamenii celebri își schimbă imaginea destul de des, vizionarea pozelor lor este și mai interesantă.
Noi am decis să comparăm fotografiile timpurii și actuale ale bărbaților celebri și am ajuns la concluzia că mulți, după ce s-au maturizat, au început să arate mult mai bine.
1. Prințul William
2. Zac Efron – actor american.
3. Leonardo DiCaprio
DiCaprio este fiul unui autor american de benzi desenate, de origine germano-italiană, iar mama lui este de naționalitate germană. Se spune că numele a fost ales sub influența impresiilor căpătate de la picturile lui Leonardo da Vinci, pe care le văzuse mama lui gravidă în Italia.
4. Prințul Harry
5. Jared Leto este un actor american, cantautor, regizor, producător și ocazional, model. După ce și-a început cariera cu apariții televizate în anii ’90, Leto a devenit recunoscut pentru rolul său ca Jordan Catalano în serialul ”My So-Called Life” (1994).
6. Justin Timberlake
Este un cântăreț american de muzică pop, compozitor, producător muzical, dansator, om de afaceri, filantrop și actor.
7. David Beckham
8. Justin Bieber e un cântăreț și compozitor canadian de muzică pop/R&B.
9. John Krasinski este un actor american, regizor și scenarist.
10. Ryan Gosling – câștigat atenția publicului larg în 2004, cu rolul principal din drama romantică ”The Notebook”. Pentru interpretarea profesorului în ”Half Nelson” (2006) a fost nominalizată la Premiile Oscar pentru Cel Mai Bun Actor, iar pentru rolul său din ”Lars and the Real Girl” (2007) a fost nominalizat la Globul de Aur.
11. Jake Gyllenhaal este un actor american. Are origini suedeze și evreiești. Este fiul regizorului Stephen Gyllenhaal și al scenaristei Naomi Foner. Și-a început cariera la vârsta de zece ani.
12. Chris Evans este un actor și regizor de film american.
13. Orlando Bloom este un actor britanic de cinema. El s-a lansat cu rolul Legolas în trilogia Stăpânul Inelelor, cunoscând faima prin următoarele apariții în filmele de fantezie, istorice sau de aventură.
14. Aaron Taylor-Johnson este un actor englez. A debutat ca actor la 6 ani.
După părerea dvs, cine s-a schimbat cel mai mult? Așteptăm comentariile cu drag.