Top 10 vedete de prim rang, care și-au făcut drumul spre succes asemenea plantelor ce răsar din asfalt! 

Salariile vedetelor străine constituie zeci de milioane de dolari. Devenind faimoși, ei se scaldă în razele gloriei și se bucură de toate beneficiile vieții. Deși, drumul către succes nu este întotdeauna atât de ușor. Adesea această cale este însoțită de încercări și obstacole severe.

Noi admirăm persistența și voința oamenilor care își fac visele să devină realitate, chiar și în ciuda tuturor circumstanțelor. Ne-am amintit de poveștile celebrităților a căror ascensiune spre faima mondială a început cu sărăcie și multe lipsuri.

1. Chris Pratt 

Familia actorului Chris Pratt a trebuit să se mute constant din stat în stat, din cauza muncii tatălui său. După ani de rătăcire, s-au stabilit în suburbiile din Seattle. Dar, capului familiei i s-a diagnosticat o maladie și toate grijile legate de familie au căzut pe umerii mamei actorului. Micul salariu din supermarket nu era de ajuns, iar în curând familia Pratt și-a pierdut și casa.

Pentru ca Chris să-și termine studiile la școală, familia a închiriat temporar un apartament, apoi s-a mutat într-o rulotă. După ce a absolvit liceul, Pratt a mers la facultate, dar a renunțat curând. ”Pentru un copil care trăia în sărăcie, nu avea sens” – și-a amintit mai târziu actorul. O vreme, a mers din ușă în ușă vânzând cupoane cu reduceri, apoi a lucrat ca ospătar, până i-a ”zâmbit” norocul.

2. Scarlett Johansson 

Scarlett Johansson se clasează în mod constant printre cele mai bine plătite vedete de la Hollywood, câștigând zeci de milioane de dolari. Dar, copilăria actriței nu a fost fără probleme. În ciuda faptului că Johansson s-a născut și a crescut în Manhattan, cea mai prestigioasă și mai scumpă zonă a New York-ului, părinții viitoarei actrițe cu greu făceau față problemelor cotidiene.

Într-un interviu, Johansson a recunoscut că trăiau din ajutoarele acordate de către asistența socială. Familia avea patru copii și pentru a-i hrăni pe toți, părinții luau cupoane de alimentație pentru săraci.

3. Celine Dion 

Celine Dion a crescut într-o familie numeroasă – cântăreața a fost cea mai mică dintre cei 14 copii. Desigur, familia se confrunta adesea cu dificultăți financiare. Cântăreața a fost nevoită să doarmă în sertarul dulapului, deoarece, pur și simplu, nu erau suficiente paturi pentru toți.

4. Jim Carrey  

Jim Carrey era tânăr când tatăl său și-a pierdut slujba. Neputând cumpăra o casă, familia a fost nevoită să se mute dintr-un loc de campare în altul, dormind în corturi. Erau atât de puțini bani, încât când era adolescent, Jim își înlocuia adesea părinții la serviciu, lucrând ca îngrijitor și paznic.

5. Mila Kunis 

Mila Kunis a crescut într-o familie de imigranți ucraineni. S-au mutat în Statele Unite când fata avea 7 ani. Părinții actriței au trebuit să-și construiască viața de la zero. Kunis spune că uneori situația lor financiară era atât de gravă, încât familia mânca supă de ketchup la cină.

6. Justin Bieber 

Viitorul idol a milioane de fani a crescut într-o familie incompletă: a fost crescut doar de mama sa. Ei locuiau într-o casă plină de șoareci și peste tot erau capcane pentru ei. ”Nu aveam un pat normal. Dormeam pe o canapea extensibilă albastră în camera mea. În frigider nu era nimic niciodată, cu excepția poate a prânzului școlar și a pastelor cu brânză”, își amintește cântărețul.

7. Kate Winslet 

Ambii părinți ai lui Kate Winslet sunt actori. Când vedeta filmului Titanic era încă mică, familia nu avea destui bani, chiar nici de mâncare nu le ajungeau. Pentru a întreține familia, tatăl actriței a lucrat ca poștaș, uneori chiar clădea și asfalt. Winslet își mai amintiseră că au obținut primul lor aparat video abia când ea avea 12 ani.

8. Billy Bob Thornton 

Billy Bob Thornton a crescut într-o familie numeroasă, în statul Arkansas. Trăiau prost, nu le ajungea mâncare. De multe ori trebuia să mănânce ceea ce bunicul lor a putut să dobândească la vânătoare. Actorul a lucrat de mic pentru a ajuta familia. În paralel cu studiile la școală, a lucrat la o fabrică și a concertat cu grupuri locale.

9. Demi Moore 

Părinții lui Demi Moore s-au despărțit chiar înainte de nașterea ei. Când viitoarea actriță avea 3 luni, mama ei s-a căsătorit cu un alt bărbat. Atmosfera din casă era extrem de tensionată. Familia s-a mutat constant dintr-un oraș în altul, până când s-a stabilit, în cele din urmă, în Los Angeles, unde a început cariera de model și apoi de film a lui Moore.

10. Jackie Chan 

Jackie Chan s-a născut într-o familie de refugiați chinezi din Hong Kong. Povestea nașterii sale merită o adaptare separată de film. Mama actorului avea nevoie de o cezariană de urgență. Dar costul operației a fost prohibitiv pentru familie, iar tinerii părinți s-au gândit chiar să vândă copilul unui medic britanic, cu 200 de dolari.

Din fericire, rudele i-au convins să nu facă așa o prostie. Situația financiară a familiei s-a îmbunătățit când cuplul s-a angajat la ambasada Franței. Mama a lucrat ca servitoare, iar tatăl ca bucătar. Bani erau puțini, cu chin și vai făceau față problemelor cotidiene. Mai târziu, părinții l-au trimis pe Jackie la Internatul Operei din Peking, unde a și petrecut 10 ani, făcând acrobații, se ocupa cu vocalul, arte marțiale și pantomimă.

În ciuda faptului că tocmai la școală viitorul actor a învățat abilitățile care i-au ajutat în viitoarea sa carieră, anii de la internat au fost extrem de grei pentru el. Acesta își amintește fără tragere de inimă despre timpul petrecut acolo.

Ce ​​dificultăți ați întâmpinat dvs? V-a ajutat această experiență mai târziu în viață? Așteptăm cu drag povestioarele dvs.

1