Primul episod din ”Game of Thrones” a fost difuzat acum 10 ani! Vedeți cum s-au schimbat actorii serialului! 

Putem avea o atitudine diferită față de serialul ”Game of Thrones”, dar nicidecum nu putem nega că acest film a devenit o parte importantă a culturii populare. Vă imaginați, de la lansarea primului episod au trecut 10 ani? Clar că, în acest timp, locuitorii persistenți ai universului lui George Martin, reprezentanții distribuției, chiar și publicul în sine s-a schimbat.

Noi am decis să ne amintim de personajele memorabile din ”Game of Thrones” și să vedem cum arată artiștii în prezent.

1. Sean Bean – Eddard Stark 

Prezența lui Lord Stark este limitată la un singur sezon, dar acest lucru nu-l împiedică să fie unul dintre eroii iubiți ai publicului. Sean Bean, care a interpretat personajul, continuă să participe activ în filme și emisiuni TV.

2. Iwan Rheon – Ramsay Bolton 

Ivan Rheon a jucat rolul unui erou, furia căruia asigura spectatorii cu piele de găină. Acum, actorul nu numai că joacă în filme, dar scrie cântece și cântă.

3. Nikolaj Coster-Waldau – Jaime Lannister 

E greu de crezut, dar acest bărbat chipeș are deja 50 de ani. Interpretul rolului a fondat recent propria sa companie de producție. Așteptăm cu nerăbdare rezultatul muncii sale, deja ca cineast.

4. Maisie Williams – Arya Stark 

În ciuda tinereții sale, actrița a reușit să joace în zeci de filme, seriale TV și videoclipuri muzicale. În 2021, ea a devenit ambasadorul mărcii H&M, în domeniul inițiativelor de protecție a mediului.

5. Richard Madden – Robb Stark 

Soarta eroului Richard Madden din ”Game of Thrones” a fost de neinvidiat, dar în viața reală actorul a reușit multe. A jucat în numeroase filme de acțiune și și-a luat doctoratul la Conservatorul Regal din Scoția.

6. Gethin Anthony – Renly Baratheon 

De la ultima sa apariție în ”Game of Thrones”, actorul a apărut într-o serie de proiecte, unde a jucat atât roluri minore, cât și roluri principale. Una dintre ultimele lucrări remarcabile ale lui Gethin este rolul principal în serialul TV ”Manhunt: Unabomber”.

7. Rose Leslie – Ygritte  

Ygritte a fost iubita lui Jon Snow în serial. Și în viața reală actorii s-au îndrăgostit unul de celălalt. În prezent sunt căsătoriți. Iar în 2021 au devenit părinți. Au un fiu.

8. John Bradley West – Samwell Tarly 

Audiția pentru ”Game of Thrones” a fost prima pentru actor, iar debutul a avut succes. Un războinic puțin neîndemânatic, dar draguț din cadrul Night Watch a cucerit inimile tuturor telespectatorilor, fără excepție. În acest moment, actorul este implicat în mai multe proiecte noi.

9. Hannah Murray – Lily 

Hannah Murray a venit la serial, fiind deja o actriță recunoscută, grație proiectului ”Skins”. După ce și-a finalizat munca în ”Game of Thrones”, fata a reușit să joace în serialul ”The Expecting” și să dubleze un joc video.

10. Finn Jones – Loras Tyrell 

După ce rolul lui Knight of Flowers din serial s-a încheiat tragic, actorul a jucat în mai multe seriale TV. Inclusiv rolul principal în emisiunea TV ”Iron Fist”.

11. Carice van Houten – Melisandre 

Preoteasa Roșie este una dintre cele mai misterioase și controversate personaje din serial. Apropo, interpreta rolului este talentată nu numai în actorie, ci și în cântec. Până în prezent, ea încântă fanii cu albume noi și se filmează activ.

12. Dean-Charles Chapman – Tommen Baratheon 

Dean-Charles a reușit să joace 2 roluri în serial: un tânăr prizonier al armatei nordicilor, Martin Lannister, iar mai târziu – Tommen Baratheon. Nu cu mult timp în urmă, actorul a apărut în aclamatul film de război ”1917”.

13. Thomas ”Tom” Wlaschiha – Jaqen H’ghar 

Misteriosul Jaqen H’ghar a fost interpretat de actorul german Thomas Wlaschiha. Astăzi continuă să apară în filme și seriale TV.

14. Kerry Ingram – Shireen Baratheon 

Este greu de crezut, dar fetița aia, a cărei soartă de neinvidiat, din cauză căreia plângeau milioane, are acum 22 de ani. Kerry acționează în filme și joacă în teatru.

15. Alfie Allen – Theon Greyjoy 

Pentru rolul său, Theon în ultimul sezon, actorul a fost nominalizat la premiul Emmy. Nu e surprinzător: personajul său a evocat o varietate de sentimente în public. Acum Alfie participă la diverse proiecte.

16. Conleth Hill – Varys 

Interpretul rolului lui Varys, de asemenea, este un actor solicitat în prezent. Odată, însuși George Martin a dat de înțeles că Hill va fi ideal pentru rolul principal al unei posibile adaptări a celuilalt roman al său. Așadar, fanii scriitorului și a actorului au la ce spera.

17. Peter Dinklage – Tyrion Lannister 

După interpretarea strălucită a rolului lui Tyrion, actorul a căpătat o popularitate de invidiat. A fost iubit atât de public, cât și de critici. Până în prezent, actorul joacă activ în filme și emisiuni TV.

18. Lena Headey – Cersei Lannister 

Femeia care-i zdrobește nemilos pe dușmani, dar în același timp își iubește copiii din toată inima, a lăsat o impresie de neșters în public. Foarte curând, vor fi difuzate mai multe proiecte noi cu participarea lui Lina Headey.

Care sunt personajele dvs preferate din ”Game of Thrones”? Așteptăm cu drag comentariile dvs.

1