Peste 20 de persoane care au atins perfecțiunea în depozitarea lucrurilor (avem multe de învățat de la ei)

Orice s-ar putea spune, a face curățenie în casă, necesită timp și răbdare. Unele persoane fac curățenie o dată pe săptămână, dedicând jumătate de zi sau chiar o zi întreagă, pe când altele, au găsit o metodă datorită căreia în casă domină întotdeauna ordinea. Este important să păstrați lucrurile într-un mod special. Așadar, prosoapele și tricourile ocupă mai puțin spațiu dacă sunt depozitate împăturite, iar farfuriile sunt mult mai accesibile dacă sunt păstrate în poziție verticală. Apropo, chiar și aranjarea umerașelor aranjate corect, conferă ordine și confort.

Internauții au arătat cum depozitează anumite obiecte de uz casnic, iar noi deja am adoptat deja câteva dintre trucurile lor.

„Sora m-a rugat să o ajut să aranjeze prosoapele în dulap. Se pare că am făcut o treabă grozavă!”

„Am deschis aceste sertare din birou și am rămas plăcut surprins să văd că unul dintre colegii mei a organizat totul atât de frumos.”

„În sfârșit, am toate umerașele în aceeași poziție.”

Funcțional și frumos.

„Am aranjat frumos bobinele de ață. Îmi place rezultatul.”

Dacă depozitați tricourile împăturate, economisiți spațiu.

„Soția mea a visat să aibă o cămară și eu i-am îndeplinit visul.”

„Fiul meu de 7 ani le aranjează perfect.”

Este mult mai comod să folosești farfuriile dacă sunt păstrate în poziție verticală.

„Acestea sunt condimentele mele.”

Biroul de lucru al unui bărbat căruia îi place mini pictura.

Dulap revizuit și bine organizat!

„Am organizat spațiul de sub chiuvetă.”

Șina pentru perdele economisește spațiu.

Cu acest organizator, puteți găsi rapid și ușor perechea potrivită de șosete.

Capacul cotierei poate fi folosit pentru depozitarea obiectelor de mici dimensiuni.

Lipiți magneții de ușa dulapului din baie și foarfecele sau penseta nu se vor pierde niciodată.

„Raftul în care păstrez ceaiul preferat.”

„Sunt profesor de artă și recent am început lucrul la o nouă școală. Iată cabinetul meu înainte și după.”

„În sfârșit am găsit soluția perfectă pentru a depozita lucrurile.”

„Dulapul unde păstrez obiectele de artizanat și locul de muncă al mamei mele.”

Iată cum puteți depozita instrumentele de grădină.

„Tocmai mi-am împăturit toate pungile de plastic.”

„Dulapul din dormitor înainte și după curățenia realizată după metoda lui Marie Kondo.”

Cât de des faceți curățenie în casă? Veți urma aceste trucuri?

new1