Peste 20 de curiozități din diferite țări care ne fac să ne întrebăm: „Cu ce se ocupă ei?”

Uneori, s-a părea că astăzi, datorită globalizării, diferența dintre țări este aproape invizibilă. Cumpărăm aceleași gadget-uri, îmbrăcăm aceleași branduri, facem cumpărături în lanțuri de supermarketuri, etc. Dar, locuitorii fiecărei țări au propriile curiozități și tradiții, care la prima vedere sunt de neînțeles pentru un străin.

Redacția noastră și-a propus să descopere tradițiile și comportamente culturale neobișnuite există în diferite țări.

Franța

— Pe 25 noiembrie, franțuzoaicele necăsătorite ce au peste 25 de ani, poartă pălării galben-verzi și îi cer Sfintei Ecaterina să le dea un iubit. Astfel de fete se numesc Catharinetts. De regulă, pălăriile galbene-verzi sunt dăruite de prieteni. În mod tradițional, galbenul reprezintă credința, iar verdele reprezintă înțelepciunea. Până în prezent, în această zi sunt organizate procesiuni vesele de pălării.

— În cafenele și restaurantele din Franța nu veți găsi meniu pentru copii. Francezii consideră că copiii pot mânca aceleași bucate ca și adulții.

— După cum bine știți, în Franța, toată lumea se sărută atunci când se întâlnește. Dacă persoanele nu se cunosc, de obicei, i se șoptește la ureche numele. Când se întâlnesc, francezii se sărută cu absolut toată lumea: bărbați, femei, copii.

— Copiii francezi încep să meargă la școală de la vârsta de 3 ani. Desigur, pare mai degrabă o grădiniță, dar în Franța se numește „școală”, iar în septembrie încep studiile.

— Aproximativ de două ori pe an, părinții află că copiii lor au păduchi și trebuie să rezolve această problemă. Acest lucru este complet normal și nu șochează pe nimeni.

— Francezii preferă fructele la gustare, de exemplu, grapefruitul. Dar supa nu este considerată mâncare pentru prânz, ci pentru cină. Iar pentru francezi, supa este mai mult un fel de mâncare de iarnă.

Spania

— Spaniolii au un concept aparte în ceea ce privește vârsta. De exemplu, o persoană sub 20 de ani este „prea tânără”. O persoană cu vârstă de 20-35 de ani este pur și simplu „tânără”. 35–55 ani – „încă este tânără”. 55-65 de ani –„un adult”. O persoană peste 65 de ani poate fi numită „în etate”.

— Este absolut normal să ia cina la ora 22:00. De obicei, cina este destul de ușoară, deoarece spaniolii preferă un prânz consistent.

— Fiecare spaniol are 2 nume de familie: unul de la tatăl său, celălalt de la mama sa. Aici femeile își păstrează numele de familie atunci când se căsătoresc.

— În multe case spaniole, ferestrele nu au mânere. Adică nu se deschid nici în exterior, nici în interior. Pentru a deschide fereastra, trebuie să apăsați un buton special și geamul se va deschide fie la dreapta, fie la stânga.

— Spaniolilor le place să cumpere bilete de loterie. Mulți spanioli cumpără mai multe bilete chiar în fiecare zi.

— Copiii petrec timp în stradă aproape până la căderea nopții. Aceștia pot alerga în siguranță prin parcuri, se pot juca la terenurile de joacă și chiar petrec timp în cafenele împreună cu părinții lor.

— Pentru spanioli, orice profesie este onorabilă. Este important ca o persoană lucrează și câștigă bani.

— Spaniolii fac duș întotdeauna înainte de a ieși din casă. Bărbații pot face duș de 3 ori pe zi.

Marea Britanie și Irlanda

— În Irlanda, dacă vii în vizită la un prieten și mama acestuia te invită la masă, trebuie să refuzi de mai multe ori, chiar dacă ți-e foame. Și accepți doar dacă insistă.

— În Marea Britanie trebuie să fii întotdeauna politicos.

— Locuitorii Angliei preferă haine lejere pe timp de iarnă. Pe străzile Londrei poți întâlni un bărbat în pantofi de vară, fără căciulă.

— Femeile se machiază în tren sau metrou în drum spre serviciu.

— Mulți turiști sunt surprinși de zgomotul din cafenele și restaurante. Britanicilor le place să vorbească destul de tare, și uneori este dificil să-ți auzi interlocutorul.

— Pentru orice britanic, un pub este locul unde poți veni să te relaxezi și să scapi de rutina zilnică.

— În a doua zi după Crăciun, 26 decembrie, britanicii sărbătoresc ziua boxului. Aceasta este o zi liberă oficială. Inițial, această tradiție a fost inventată astfel încât oamenii să ofere cadouri celor care sunt mai puțin norocoși în viață, celor săraci.

Germania

— Germanii iubesc animalele de companie. Mulți îi iau cu ei la mall, magazin și chiar la birou.

— Nu au draperii la ferestre.

— Respectă regulile de circulație. În cazul unei încălcări, șoferului i se va cere să treacă un test medical și psihologic. Va trebui să răspundă la întrebări de genul : „Câte animale a luat Moise cu el în arcă?” sau „De câte ori pe an își sărbătorește persoana obișnuită ziua de naștere?”

— Germanii au o tradiție destul de neobișnuită înainte de nuntă: cu o zi înainte de sărbătoare, prietenii mirilor sparg vasele din ceramică și porțelan, iar viitorii proaspăt căsătoriți mătură toate fragmentele împreună. În nordul Germaniei, de asemenea, este obișnuit să arzi pantalonii mirelui sau sutienul miresei la sfârșitul acestei zile.

— Germanii atârnă în copaci obiectele găsite. Deci, dacă pierzi o mănușă, cel mai probabil o vei găsi pe ramul unui copac.

— În Germania, este important să puteți formula întrebări. Germanii adoră precizia. De exemplu: „Acesta este drumul spre gară?”, este o întrebare greșită. Corect ar fi să întrebați: „Cum ajung la gară?”

1