Peste 20 de animale, care au fost create atunci când Mama Natură era foarte bine dispusă! 

Analizând toată diversitatea lumii animale, nu putem decât să ne întrebăm, cum Universul reușește să nu-și repete niciodată creațiile. Evoluția nu stă nemișcată și în fiecare zi puteți face tot mai multe descoperiri, care vor încânta chiar și cei mai iscusiți zoologi.

Noi, cei de la Fă Singur, iar ne-am convins că natura nu va înceta niciodată să ne uimească, creând astfel de animale diferite și fermecătoare.

1. Tigrii negri sunt foarte rari. O astfel de culoare neobișnuită este obținută datorită concentrației crescute de melanină.

2. Șopârlă care seamănă mai mult ca un mini dragon.

3. Mama Natură se pare că avea o bună dispoziție, atunci când a creat culorile pentru acest porumbel.

4. A avut mare noroc și acest porumbel.

5. Păunul albinos arată superb și fără un penaj luxos.

6. Jaguar cu o pigmentație neagră excesivă.

7. Atât de mic, dar teribil de drăguț.

8. Cineva este extrem de pufos.

9. Elephant Shrews seamănă cu un iepure, cu un jerboa din familia rozătoarelor și pui de elefant în același timp.

10. Așa arată o pisică cu vitiligo.

11. Acest pui de mătase are pielea neagră, dar penajul este alb imaculat.

12. Ochii se potrivesc cu culoarea corpului sau invers?

13. Păcat că vițelul va crește mare, de altfel s-ar fi putut lua ca animal de companie.

14. Chiar și un curcubeu ar invidia o astfel de paletă colorată.

15. Evident că, strămoșii acestei țestoase erau dinozaurii.

16. Fluturele Imperator Parnassius își justifică numele maiestuos.

17. Este ușor să te îndrăgostești de o astfel de pisică, chiar la prima vedere.

18. Acest cățeluș, de parcă este acoperit cu brumă.

19. Când printre strămoșii tăi ai avut lupi, iar tu însuți arăți ca un iepuraș.

20. Unul dintre cei mai drăguți dalmațieni pe care i-am văzut.

21. Ca ziua și noaptea.

22. Acest pește poate fi numit teribil de frumos.

23. Nu știm ce ne-a cucerit mai mult – obrajii sau ochii lui.

24. Pur și simplu, un iepuraș…

25. Când ești nu doar un băiat bun, dar știi să și zâmbești.

26. Molia (Argema Mittrei) – unul dintre cei mai mari fluturi de pe planetă.

Ce fotografie v-a surprins cel mai mult? Poate aveți și dvs un animal de companie neobișnuit? Distribuiți fotografia în comentarii.

Așteptăm cu drag.

new1