Peste 10 reguli de educație a familiei regale, care sfidează normele palatului și apropie  părinții de copii. 

Prinții și prințesele moderne se străduie din ce în ce mai mult să trăiască ca cetățeni obișnuiți ai țării lor. Totuși, există anumite reguli și norme, care le diferențiază de restul persoanelor. Noi am decis să aruncăm o privire asupra vieții monarhilor și am constatat că viața lor are reguli speciale în educația copiilor, care ar fi potrivite și pentru noi.

1. Nu împiedică copilul să facă greșeli. 

Kate Middleton a recunoscut că cartea sa de referință pentru părinți este ”A Modern Mother’s Handbook”, a unui autor anonim. Printre alte sfaturi pentru părinți se recomandă să nu împiedicați copilul să facă greșeli și să-i permiteți să exploreze în mod independent lumea.

2. Merg la o școală obișnuită. 

Regele Willem-Alexander al Olandei a urmat școala publică, la fel ca și fiicele sale, prințesa Katarina Amalia, Alexia și Ariana. De asemenea, prințesa Estelle a Suediei merge la o școală obișnuită.

3. Planifică totul împreună. 

Una dintre regulile de educație a lui prințul William și Kate Middleton, aplicate copiilor, este de a le oferi posibilitatea de a alege. Nu ar trebui să îi confruntăm cu faptul că astăzi vom merge sau nu undeva, ci să propunem opțiuni și să planificăm ziua împreună.

4. Ajută pe alții. 

În familiile regale, amabilitatea și receptivitatea sunt calități de top, apreciate la nivel înalt. Copiii învață să ajute alte persoane. Așadar, prințul George și prințesa Charlotte au participat ca voluntari, au livrat produse alimentare nevoiașilor. De asemenea, participă la treburile casnice cu părinții lor, cum ar fi prepararea aluatului de pizza cu mama.

5. Învăță limbi străine – cu cât mai devreme, cu atât mai bine. 

Prințul George de la 4 ani și Prințesa Charlotte de la 2 ani învață spaniola, cu progrese semnificative. Prințul și prințesa Marocului de la vârsta de 4 ani vorbesc nu numai una dintre limbile naționale ale țării – franceza, ci și engleza. Prințesa Leonora a Spaniei, la vârsta de 14 ani, a susținut deja discursuri la evenimentul oficial în spaniolă, engleză, arabă și catalană.

6. Se salută corect. 

În familia regală britanică, copiii de la o vârstă fragedă învață să se salute corect la evenimentele oficiale. Deci, sunt învățați să se salute, mișcând ușor cu mâna, dar grațios, pentru a evita suprasolicitarea sau vătămarea mânii în timpul gestului.

7. Participă la serviciul militar. 

În familia regală britanică, nu numai bărbații slujesc în armată. Regina Elisabeta a II-a a participat, de asemenea, la pregătirile militare ca șofer și mecanic la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. În prezent, viitoarea regină a Belgiei, prințesa Elisabeta, a intrat în academia militară.

8. Articole vestimentare procurate în același loc ca toată lumea. 

Kate Middleton cumpără îmbrăcăminte pentru copiii ei de marcă accesibilă, pe care britanicii obișnuiți și-o pot permite. De asemenea, ea alege haine ieftine pentru ședințele foto de familie, pe care, după cum puteți vedea în fotografii, copiii le poartă de mai multe ori.

9. Dau un nume copilului păstrând tradiția. 

În Japonia, moștenitorii bărbați trebuie să fie numiți cu un nume care se termină în ”-hito”. Astfel, fiul împăratului Ahito este prințul Naruhito, iar nepotul său – prințul Hisahito. Ce ține de fetele din familia regală, numele lor trebuie să se termine cu ”-ko”.

10. Au mulți nași. 

Pentru copiii obișnuiți, 2 nași reprezintă numărul maxim, dar nu pentru cei regali. Prin urmare, prințul George are 7, iar prințesa Charlotte are 5.

11. Nu țipă la copii. 

Kate și William nu ridică niciodată vocea la copiii lor și nici nu-i pedepsesc punându-i în ungher, chiar și atunci când sunt prea obraznici. Ei folosesc metoda ”dialog la canapea” (chat sofa): se așează cu copilul, vorbesc și-i explică calm ce nu e voie și la ce ar putea aduce.

12. Jocuri ca pe vremuri 

Petrecerea timpului cu părinții, distracția în aer liber, dezvoltarea imaginației cu jucării simple și socializarea sunt principiile esențiale ale lui Kate Middleton ca mamă. Ea le interzice copiilor să folosească o tabletă, crezând că, dacă generația ei de copii s-a descurcat bine fără gadgeturi, atunci va reuși și cu copiii ei.

13. Comunică la nivelul ochilor. 

Pe fotografie se vede cum prințul William s-a aplecat în genunchi, pentru a-și asculta fiul la una dintre întâlnirile importante. Gestul nu a rămas neobservat. Prințul nu a ezitat să o facă în fața întregii lumi! Apoi a stat cu fiul său pe balconul palatului în timpul ceremoniei, în prezența reginei. Dar lui William nu i-a păsat prea mult de părerea publicului, s-a arătat încă o dată ca un tată sensibil și a vorbit cu fiul său, astfel încât ochii să fie la același nivel. Comunicarea la același nivel creează o relație sufletească și oferă copilului un sentiment de siguranță, îl ajută să se calmeze mai repede. Kate și William vor să păstreze o legătură puternică cu copiii, prin urmare, practică acest mod de comunicare foarte des.

Ce reguli respectă familia dvs? Așteptăm cu drag comentariile dvs.

new1