În maşina de spălat este mucegai! Ce bine că ştiu această soluţie minunată

Aţi observat că după spălare rufele au un miros neplăcut, iar în maşina de spălat au apărut nişte pete negre ciudate? Să ştiţi că este mucegai negru – o ciupercă ce provoacă diferite boli atât animalelor, cât şi oamenilor.

De regulă mucegaiul se depune acolo unde sunt condiţii bune pentru existenţa sa: umiditate ridicată şi căldură. Camera de baie este tocmai locul ideal pentru dezvoltarea ciupercii, sporii căreia se deplasează uşor prin aer şi se depun pe diferite suprafeţe.

Principalele cauze de apariţie a mucegaiului în maşina de spălat

— spălare permanentă la temperaturi joase de 30–40 °С

— reziduurile de apă rămase în interiorul maşinii crează condiţii prielnice pentru dezvoltarea unei colonii întregi de ciuperci

— întreţinerea incorectă a maşinii de spălat: după fiecare spălare suprafeţele din interiorul maşinii trebuie şterse până la uscare

— uşiţa nu este închisă bine

Cum eliminaţi mucegaiul din maşina de spălat

Veţi avea nevoie de:

— un detergent lichid, de dorit să conţină clor

— un burete obişnuit

— mănuşi de protecţie

— 25 ml de acid citric

Mod de aplicare:

1. În primul rând curăţaţi suprafeţele interioare ale maşinii de spălat cu un şerveţel de hârtie, pentru a elimina toate resturile de murdărie.

2. Aplicaţi detergentul cu clor peste locurile afectate de mucegai, închideţi uşiţa bine şi lăsaţi-o aşa pentru 2 ore.

3. Apoi porniţi maşina în regim de clătire.

4. Turnaţi acid citric în rezervorul pentru praf de spălat şi porniţi maşina în regimul de spălare cel mai fierbinte.

După o asemenea procedură maşina de spălat va străluci ca una nouă. Repetaţi-o regulat o dată la câteva luni, pentru a scăpa pentru totdeauna de mucegaiul din maşina de spălat. Şi reţineţi că întreţinerea regulată a acestui aparat electrocasnic îi va prelungi semnificativ perioada de exploatare.

new1