Iată cum să-ți cureți eficient maşina automată de spălat de murdărie şi miros!

Pentru o gospodină contemporană maşina de spălat nu este un lux, ci o necesitate. Astăzi e greu să-ţi imaginezi viaţa fără această minune din lumea tehnicii. De aceea orice defecţiune a maşinii de spălat este un adevărat stres pentru toată lumea. Dacă doriţi ca maşina să vă servească un timp îndelungat, acordaţi o atenţie specială întreţinerii sale.

— Curăţaţi maşina de spălat în condiţii casnice. Turnaţi 2 pahare de oţet de masă în secţia pentru detergent şi porniţi ciclul lung cu apă fierbinte, fără a adăuga haine sau alţi detergenţi.

— După câteva minute de funcţionare, puneţi pauză şi lăsaţi oţetul să acţioneze asupra tuturor componentelor maşinii.

— După o oră scoateţi pauza şi aşteptaţi până se încheie tot ciclul de spălare.

— Apoi porniţi un ciclu scurt, care să spele toate resturile de oţet.

— Oţetul va curăţa maşina de depunerile de calcar, de detergenţi şi de alte murdării, inclusiv felurite bacterii şi miros neplăcut.

— Puteţi înlocui oţetul cu două pahare de înălbitor cu clor, dar acesta este ceva mai toxic decât oţetul.

— După încheierea ciclului scurt, ştergeţi uşiţa şi garnitura de cauciuc a maşinii cu un burete înmuiat într-un amestec de oţet şi apă 1:1.

— Acordaţi o atenţie deosebită curăţării garniturii de cauciuc. Anume aici se acumulează cea mai mare parte de murdărie şi alte depuneri.

— În sfârşit ştergeţi totul cu o cârpă curată până se usucă toate suprafeţele.

În acest fel veţi scăpa de mirosul specific al maşinilor de spălat, care de multe ori se transmite şi hainelor. Pentru a preveni apariţia acestui miros adăugaţi un pahar de oţet atunci când puneţi la spălat prosoapele şi setaţi un regim de temperatură ridicată. Prosoapele nu vor avea de suferit, ba chiar vor fi dezinfectate în acest fel.

De asemenea împotriva mirosului vă va ajuta bicarbonatul de sodiu, dar acesta are doar efect de moment, căci în general nu afectează bacteriile care provoacă acest miros.

Vă dorim ca maşina de spălat să vă servească mulţi ani!

new1