”Haine șifonate și subsuori transpirate”: în atenția publicului este iarăși Meghan Markle, care a comis o altă gafă.

Ducii din Sussex s-au întors în Marea Britanie, petrecând câteva săptămâni departe de casă, bucurându-se de o vacanță cu fiul și prietenii. Prima zi oficială, după vacanță, a personalităților familiei regale a fost foarte bogată. La început, au efectuat o vizită privată la bucătăria Hubb din Londra de Vest.

Apoi, deja după-amiază, au vizitat casa canadiană din Londra, ca parte a primei sale ieșiri oficiale în 2020.

Harry și Meghan au ajuns foarte repede – în mai puțin de 24 de ore după anunțul oficial cu privire la eveniment. Au așteptat cu nerăbdare când se vor îmbrățișa cu toți, că să-i mulțumească pentru o vacanță minunată într-o astfel de țară frumoasă și ajutorul pe care l-au primit în timpul odihnei. Ei au vrut ca toți doritorii să se alăture evenimentului, care a avut o importanță aparte.

De asemenea, această ieșire a marcat sfârșitul pauzei lor de mai multe săptămâni de la îndatoririle regale. Harry și Meghan au întâlnit primul său Crăciun cu copilul lor Archie într-un conac pe malul mării, cu 8 dormitoare, valoarea căruia este de 10,7 milioane de lire sterline. Acesta aparține unui multimilionar misterios și se află într-una dintre cele mai idilice localități de pe insula Vancouver.

Harry îl salută pe Înaltul Comisar Janice Charette și adjunctul său, Sarah Fountain Smith. Ultima dată când au vizitat casa Canadiană, era în luna martie 2019. Atunci au sărbătorit Ziua Comunității Națiunilor.

În primul rând, cuplul a vizitat casa Canadiană.

Cuplul s-a întâlnit cu membrii echipei Comisiei superioare, care susțin parteneriatele dintre Canada și Marea Britanie.

Ei au vrut să-i mulțumească personal pentru sprijinul și ajutorul pe care l-au primit în timpul vacanței sale. Acesta este un eveniment foarte important, care a fost necesar a fi evidențiat.

După o comunicare plăcută, ducii din Sussex au vizitat Galeria canadiană și au examinat expoziția specială a artistului canadian Scavennati.

Meghan Markle a ales o combinație monocromă în nuanțe maro, combinând piesele vestimentare de designer cu lucrurile din midlle segment.

Soția prințului Harry a combinat un palton bej de la designerul britanic Stella McCartney, cu un tricou pe gât maro și o fustă de mătase, de la marca High Street Massimo Dutti. A completat ținuta cu pantofi cu toc înalt, marca Jimmy Choo, în aceeași nuanță.

Meghan Markle a aplicat un machiaj ușor de zi: puțin dermatograf între genele false, puțin fard de obraz și luciu de buze.

Din cauza că părul cădea liber pe umeri, acesta îi ascundea permanent fața.

Combinația dintre imaginea monocromă maro a lui Meghan Markle și costumul clasic albastru al prințului Harry arăta perfect. Părea că totul era bine, dar până la un moment…

În interiorul casei canadiene, Meghan și-a scos paltonul, arătându-și ținuta maro închis, fără al mai îmbrăca iar, expunând astfel alte ”eșecuri de stil”.

După o astfel de ”promovare”, se poate observa că hainele sunt de calitate proastă și capricioase.

Cu toată lumea se poate întâmpla acest lucru. Este un exemplu, că ar trebui gândit în prealabil fiecare detaliu vestimentar, creând imaginea ideală, când aveți o întâlnire, ceremonie sau o vizită de afaceri

De ce s-a întâmplat asta?

Nu s-a luat în considerare regimul de temperatură, iar hainele au fost alese mai călduroase. De asemenea, a fost necesar să se țină cont de faptul că haina cu gâtul strâns, de o nuanță mai deschisă, va face vizibile urmele de transpirație. În afară de deodorante, există și alte remedii care ar ajuta la evitarea unui astfel de incident.

Ducesa de Sussex și-a scos haina când a ieșit și și-a arătat costumul maro închis.

Unele surse au raportat că cuplul s-a întors din vacanță cu hotărârea de a acționa diferit.

Ce credeți că urmează să întreprindă acest cuplu? Așteptăm comentariile dvs.

new1