„Fiul unei servitoare nu va deveni niciodată director”− spunea profesoara noastră!

În clasa noastră  învăța un băiat pe nume Mihai. Nu se evidenția pre tare, nu era nici codaș, nici eminent, dar avea o pasiune aparte pentru matematică.

A participat chiar și la câteva olimpiade și a fost premiat. Mama lui lucra la școală în calitate de femeie de serviciu și Mihai, deseori rămânea după ore să o ajute. Căra gălețile cu apă, spăla podeaua, pereții. La început colegii îl tachinau, dar el nu reacționa la aceste batjocuri și, colegii s-au plictisit de acest subiect. Elevii din clasele mai mari s-au obișnuit că Mihai o mai ajuta pe mama lui din când în când.

Aveam o profesoară de biologie – doamna Elena. Era o persoană foarte neplăcută.

Era o persoană foarte mercantilă și întotdeauna se străduia să fie politicoasă și amabilă cu acei copii, părinții cărora erau mai avuți sau ocupau funcții înalte. Cu ceilalți copii, nu prea își alegea cuvintele.

Mihai nu era printre elevii preferați. Dacă venea nepregătit la lecție sau făcea patina gălăgie, ea îl certa. Îi spunea mereu că: „nu vei reuși nimic în viață”, „vei fi o povară pentru societate”, „cei ca tine le strică viața celor din jur”.
Și întotdeauna avea mai mult decât alții în situații similare, dar cu copii “deosebiți”, ea era tocmai bunătatea și loialitatea.

Odată, într-un astfel de moment, ea a rostit o frază care chiar și mie mi-a părut extreme de neplăcută: – „Fiul unei servitoare nu va deveni niciodată director, la fel cum fiul unui director nu va coborî la nivelul unui servitor!”

Recent, am împlinit 20 de ani de la absolvire și am organizat o întâlnire cu foștii colegi de școală. Au venit cam jumătate de absolvenți, Mihai a fost și el prezent. Am invitat profesorii pentru a depăna amintiri.

Doamna Elena, chiar dacă a îmbătrânit, nu și-a schimbat deloc caracterul − chiar din pragul cafenelei a început să-i întrebe pe toți care și ce a reuși în viață.

Când a ajuns la Mihai, ea l-a întrebat ironic: „Și tu, Mihai, sper că nu speli podelele?”. Fără a zâmbi, el i-a răspuns calm: „Construiesc case!”

— Ești constructor? – a continuat doamna Elena.

— Nu chiar. Am propria mea companie de construcție… Sunt director general. − a răspuns modest Mihai.

Fața doamnei Elena s-a schimbat și a început să se bâlbâie. Ultima lovitură pentru ea a fost faptul că, atunci când a ieșit din cafenea pentru a pleca, Mihai l-a rugat pe șoferul său să o conducă acasă.

În mașină a urcat cu o mutră înăcrită!

new1