Într-o zi, un bătrân se plimba cu câinele său printr-un oraș pustiu. Brusc, în fața lui s-a deschis o poartă, iar dincolo de ea se auzeau cântece, dansuri, trilul păsărilor, etc.
— Ce loc este aici? — îl întreabă bătrânul pe portar.
— Bine ați venit în Paradis. Nu mai sunteți în viață, acum vă puteți odihni cum vă poftește inima.
— Aveți și apă aici?
— Desigur. Aici sunt cele mai curate fântâni și cele mai răcoroase izvoare!
— Dar mâncare?
— Avem tot ce poftești, doar cere.
— Pot intra cu câinele?
— Domnule, câinii nu au voie. Nu au dreptul să treacă de poartă.
Bătrânul a privit câinele. Este prietenul lui cel mai bun. Nu l-a putut lăsa singur și și-au continuat drumul. O oră mai târziu, au ajuns la cealaltă poartă. Și aici sunt păzite. Bătrânul îi spune portarului:
— Mi-e foarte sete! Pot să intru să beau?
— Desigur, vino să-ți potolești setea!
— Poate și câinele meu să vină cu mine? Nu-l pot lăsa singur.
— Da. Există un vas pentru el chiar lângă fântână.
— Dar pot și mânca? Mi-e foame!
— Te voi servi cu ce poftești, tu doar cere!
— Și câinele meu, poate mânca ceva? E sleit de puteri și el…
— Vom găsi un os și pentru el.
— Dar unde am ajuns? Ce loc este acesta?
— Ești în Rai.
— Imposibil! Am bătut la altă poartă și mi-au spus ca acolo este Paradisul!
— Te-au mințit. Acolo e Iadul.
— De ce îi lași să mintă oamenii?
— Toate acestea sunt doar în favoarea noastră. Doar acei oameni care nu-și părăsesc prietenii ajung la noi…