Dacă o privim de sus pare a fi o simplă biserica de lemn. Dacă o privim de jos, dispare

Multe biserici europene atrag, în fiecare an, mii de vizitatori. Oamenii admira arhitectura, icoanele frumoase.

Această biserică care se află în afara orașului Limburg din Belgia este, probabil, cea mai originală dintre toate. Suntem siguri de faptul că nu ați mai avut ocazia să vedeți așa ceva!

Dacă o privim de sus, seamănă cu o simplă biserică de lemn.

Dar iată ce se întâmplă dacă o privim de jos.

Doi arhitecți belgieni au construit, în provincia olandeză Limburg, o biserică „transparentă” care se numește „Citind printre rânduri”. Această biserică deosebită a fost construită în anul 2011.

Arhitecții belgieni Pieterjan Gijs şi Arnout Van Vaerenbergh au proiectat o biserică de 10 metri înălțime construită din plăci de metal, plasate astfel încât cei care se află în interior să poată admira peisajul de „printre rânduri”, așa cum ne sugerează și denumirea construcției. Văzută dintr-un anumit unghi, biserica pare a fi o structură clasică. Dar privită din alte unghiuri biserica parcă dispare sau plutește în aer.

Această biserică a fost realizată din 100 de plăci de oțel, a căror greutate totală este de aproape 30 de tone.

Biserica devine și mai frumoasă atunci când lumina soarelui pătrunde prin pereți.

Biserica ne invită să citim printre rânduri, printre straturile construcției, să observăm cum se integrează în peisaj și să îi oferim o interpretare proprie. Face arta contemporană, oferindu-ne posibilitatea de a interacționa cu creația, de a reflecta asupra sa și de a veni cu propriile noastre concluzii.

Această biserică minunată se află în regiunea belgiană Borgloon, la circa 80-90 km de Bruxelles.

1