Dacă aveți un fiu, trebuie să știți despre aceste 3 etape ale dezvoltării sale.

Cum să ne creștem băieții ca să devină niște bărbați adevărați?

Psihologul australian Steve Biddulph este un autor, activist și psiholog australian specializat pe parenting și educația copilului. Acesta a scris un număr mare de bestseller-uri influente.

Autorul a încercat, în cartea sa „Cum să ne creștem băieții”, să ne dea răspuns la mai multe întrebări care ne frământă. Această carte a avut un succes uriaș în întreaga lume. Steve consideră că la baza creșterii și educării unui băiat stă înțelegerea naturii sale și cunoașterea celor trei etape de dezvoltare a băieților. Să vedem care sunt acestea:

Prima etapă: de la 0 la 6 ani.

Aceasta este perioada în care copilul este foarte atașat de mamă, iar rolul tatălui la această vârstă nu este, de regulă, atât de important.

Scopul educației este de a-i transmite fiului un sentiment de siguranță și de a-i demonstra în permanență faptul că este iubit. Părinții trebuie să-l învețe pe copil să iubească lumea, percepând-o ca pe o călătorie interesantă în viitor.

A doua etapă: de la 6 la 14 ani.

În această perioadă observăm o legătură mai strânsă dintre tată și copil.

Fiul încearcă la această etapă să copieze comportamentul tatălui.

Scopul educației este de a-i lărgi orizonturile cunoașterii și de a-i oferi șansa de a face ceea ce îl interesează. Este foarte important ca mama și tata să-l învețe să comunice cu cei din jur, să-și gestioneze corect timpul și să-i arate cât este de interesantă lumea din jur.

A treia etapă: de la 14 la 18 ani.

La această etapă băieții vor avea nevoie de un mentor care îi va ajuta să se pregătească pentru maturitate. Tatăl este, de obicei, o astfel de persoană, dar ar putea fi și o rudă apropiată sau un prieten mai mare.

Scopul educației este de a-l pregăti pe băiat pentru maturitate, să i se insufle un sentiment de respect față de sine, să-l învețe ce înseamnă responsabilitatea etc. La această vârstă adolescentul trebuie să înțeleagă că, foarte curând, el va deveni o persoană independentă, un stâlp al viitoarei sale familii!

Părinții trebuie să conștientizeze faptul că participarea lor la viața copilului este importantă!

1