Curăţaţi closetul de toată murdăria cu ajutorul acestui truc simplu! Veţi scăpa şi de mirosul neplăcut pentru foarte mult timp!

Veceul este locul în care noi ne aflăm cel mai des în costumul lui Adam, iată de ce e atât de important ca această cameră să aibă o curăţenie ideală. Dar de foarte multe ori situaţia e cu totul alta. Foarte des se întâmplă ca pe pereţii closetului să rămână pete de urină sau rugină.

Pe rafturile din magazine putem găsi o mulţime de detergenţi speciali. Dar de ce să cheltuim atâţia bani dacă putem obţine o alternativă chiar în condiţii casnice? Echipa Fasingur.me vă relatează cum puteţi face un detergent de casă pentru curăţarea closetului.

Cum se curăţă closetul

Veţi avea nevoie de

— 1 pahar de bicarbonat de sodiu

— 1/3 de săpun de rufe

— 2 linguri de peroxid de hidrogen

— 3 linguri de acid citric

— 20 de picături de orice ulei esenţial

Instrucţiuni

1. Daţi la răzătoare săpunul de rufe şi topiţi-l la baine marie. Apoi adăugaţi bicarbonat de sodiu şi ulei esenţial şi amestecaţi bine totul.

2. Adăugaţi încet şi peroxidul de hidrogen, amestecând uşor. Apoi adăugaţi şi acidul citric şi iarăşi amestecaţi totul.

3. Îmbrăcaţi mănuşi de protecţie şi faceţi din amestecul obţinut nişte biluţe. Aşezaţi-le pe pergament şi lăsaţi-le să se usuce timp de 5 ore. Biluţele pot fi păstrate în borcănaşe deschise în camera de baie, căci datorită uleiului esenţial acestea vor avea şi efect de odorizant.

Aceste bombe de curăţit sunt foarte uşor de utilizat: cufundaţi o biluţă în apa din closet şi ştergeţi pereţii cu peria înmuiată în acea apă. Dacă murdăria e prea persistentă, frecaţi petele cu acest detergent şi lăsaţi-l să se îmbibe peste noapte, iar dimineaţa spălaţi closetul cu o cantitate mare de apă.

De asemenea dacă nu vă sunt pe plac odorizantele comerciale sau aveţi alergie la ele, aplicaţi următorul truc. Amestecaţi puţin hidrocarbonat de sodiu (îl puteţi găsi în farmacii) cu 3-4 picături de ulei esenţial preferat. Înmuiaţi în acest amestec o bucată de tifon sau tul şi lăsaţi-o în baie. Această soluţie absoarbe mirosurile neplăcute şi distruge bacteriile.

Oferiţi-i closetului o curăţenie strălucitoare şi o aromă plăcută! Ce uleiuri esenţiale aţi folosi dvs.?

new1