Cum se alintă membrii familiei regale atunci când nu trebuie să respecte eticheta

În manualele de istorie membrii familiilor regale poartă apelative: Cuceritorul, Viteazul sau Frumosul. Dar, așa cum într-o familie toată lumea primește porecle, nu e de mirare că și familia regală britanică are porecle amuzante sau alinturi.

Iată ce porecle amuzante își dau între ei membrii familiei regale britanice:

Regina Elisabeta a II-a poartă o poreclă după o legumă

Regina Marii Britanii, de-a lungul vieții a avut mai multe porecle. În copilărie, Elizabeth nu putea să pronunțe numele ei lung, și îl pronunța Lilibet. Părinții au continuat să o numească astfel pe prințesă. Când moștenitoarea tronului s-a căsătorit, prințul Filip o dezmierda Vărzucă (Cabbage). Biografii regali susțin că personal au auzit acest poreclă. Prințul Filip nu a explicat de ce a numit-o astfel, dar se presupune că totul a început de la expresia franțuzească „mon petit chou”, care poate fi tradusă prin „dulcea mea vărzucă”.

Nepotul William o striga „Gary” atunci când era mic, deoarece încă nu a învățat să-i spună “Granny”. Recent, Regina a mai primit o poreclă, de la unul dintre cei șapte strănepoți. Prințul George, a poreclit-o pe suverana Marii Britanii Gan-Gan.

Prințul Charles are o poreclă încă de când avea o idilă

Prințul de Wales are câteva porecle. Este numit Fred de către Ducesa de Cornwall. Când Charles s-a căsătorit cu prințesa Diana și avea o relație secretă cu Camilla Parker Bowles, a avut nevoie de un pseudonim conspiratoriu. Așa a apărut misteriosul Fred.

Nepoții nu îi spun „bunicul” sau „buni” ca majoritatea copiilor, ci „Granpa Wales” („bunicul Țării Galilor”) , referindu-se la titlul său aristocratic de prinț al Țării Galilor.

Ducesa Camilla este numită Ga-Ga

Prințul Charles și Camilla s-au poreclit unul pe celălalt „Fred și Gladys”. Ei bine, bineînțeles, a primit și de la nepoții ei. Ei o numesc Ga-ga.

Prințul William semăna în copilărie cu un animal din Australia

Prințul William are, de asemenea, nai multe porecle. Când avea 2 ani, familia a plecat într-o vizită în Australia. Băiatul a fost poreclit Vombatide după această călătorie.

Viitorul rege al Angliei era cunoscut de către apropiați şi prieteni drept „Steve”. Astfel, prințul își păstra anonimatul.

Kate Middleton, soția lui, care l-a numit pe acesta „Cheliosul”.

Kate Middleton a fost poreclită după un porcușor de Guineea

Prințul William o alintă afectuos „dragă”, dar își amintește porecla e școală — Squeak. Așa că viitoarea soție a moștenitorului a fost poreclită în onoarea porcușorului de Guineea.

Numele copiilor lui William și Kate sunt prescurtate 

Jurnaliștii au reușit să afle și poreclele copiilor Ducilor de Cambridge. Porecla lui George este P.G. — „Prințul George”. Prințul William o numește pe Charlotte „Mignonette”. În franceză „mignonette” înseamnă „micuț, dulce, delicat și drăguț”.

Prințul Harry este „Spike” din cauza unui cont secret pe rețelele de socializare

În copilărie, prințesa Diana îl numea „Roșcatul„ pe Harry. Mai târziu, Ducele era numit Spike deoarece a avut un cont secret pe Facebook, iar de acolo i s-a și tras porecla. Iar prietenii îi mai spun Prințului Harry și „Potter”, făcând referire la seria filmelor „Harry Potter”.

Ducesa de Sussex a fost poreclită „Tungsten” de socru.

Soția prințului Harry a menționat într-un interviu că mama ei o numea adesea pur și simplu Floare. Prințul Charles a numit-o Wolfram „Tungsten”, după numele metalului dur care se folosește la fabricarea oțelului, iar asta spune multe despre caracterul puternic al lui Meghan.

Porecla fiului prințului Harry și Meghan a făcut senzație în presa britanică

Fiul lui Harry și Meghan are doar șase luni. În timpul unei ieșiri în public, Ducesa de Sussex l-a numit pe fiul ei Bubba. Imediat, toată lumea a ajuns la concluzia că astfel era dezmierdat bebelușul.

new1