Cum arată frumoasele actrițe Carrie, Samantha, Charlotte și Miranda după 20 de ani?

Au trecut 20 de ani de la încheierea celebrului serial. Toată lumea le-a urmărit cu sufletul la gură și a retrăit fiecare moment împreună cu ele.

Nr. de sezoane‎: ‎6, 6 ani și 4 protagoniste extraordinare — Sarah Jessica Parker (Carrie), Kim Cattrall (Samantha), Cynthia Nixon (Miranda) și Kristin Davis (Charlotte), a căror viață am urmărit-o pe micile ecrane.

La începutul anilor 2000, acest serial a fost poate cel mai interesant și, chiar și după 20 de ani, mulți telespectatori ar fi fericiți să le revadă pe micile ecrane.

Iată cum arată îndrăgitele actrițe după 20 de ani de la începutul peliculei:

1. Kristin Davis — Charlotte York

Charlotte a fost poate cea mai drăguță și cea mai naivă eroină a serialului. Tote femeile voiau să îi semene. După 20 de ani, actrița este neschimbată.

Actrița are 54 de ani și este împotriva oricărei intervenții chirurgicale.

2. Kim Cattrall — Samantha Jones

Kim este cea mai în vârstă dintre cele 4 actrițe superbe. În prezent are 63 de ani, iar în serial s-a filmat pe când avea 40 de ani.

După 20 de ani, actrița s-a schimbat, dar la vârsta ei de 63 de ani arată foarte bine.

3. Cynthia Nixon — Miranda Hobbes

Cynthia s-a schimbat probabil cel mai mult în acești 20 de ani. În privirea ei încă mai este prezent personajul Mirandei.

4. Sarah Jessica Parker — Carrie Bradshaw

Sarah are acum 54 de ani, dar arată de 45. Actrița și-a păstrat farmecul de cândva, și este în continuare aceeași Carrie răutăcioasă.

Datorită extravaganței de care dă dovadă și siluetei de invidiat, Sarah este imaginea magazinului de lenjerie — Intimissimi. La 54 de ani, viața abia începe!

new1