Cu ajutorul acestei tehnici puteţi face orice: tablouri, felicitări, cutiuţe. Aveţi nevoie doar de câteva fâşii de hârtie!

Quillingul este arta de a crea felurite figuri şi compoziţii din fâşie lungi şi înguste de hârtie, care a devenit un bricolaj foarte popular. Cu ajutorul acestei tehnici puteţi decora albume foto, felicitări, caiete şi chiar pereţii din casă cu figuri bi- şi tridimensionale.

Redacţia noastră a fost foarte încântată când a văzut lucrurile create cu ajutorul tehnicii quilling. Ele arată superb şi transmit o impresie puternică despre munca depusă de meşter sau meşteriţă. Crearea unor astfel de opere de artă este o ocupaţie destul de migăloasă, dar ea are un puternic efect anti-stres şi vă permite să valorificaţi potenţialul creator.

Vă invităm să cunoaşteţi mai bine această tehnică şi să vă inspiraţi din câteva idei pe care le-am ales pentru dvs.

Bricolaje făcute din fâşii de hârtie

Veţi avea nevoie de

— ac gros sau scobitoare pentru dinţi

— fâşii de hârtie pentru quilling (le puteţi face manual, tăind foi de hârtie colorată în fâşii de 3-7 mm)

— adeziv pentru hârtie

— foarfece

Instrucţiuni

1. Apucaţi fâşia cu două degete, iar cu unghia degetului mare al celeilalte mâni radeţi fâşia astfel încât capătul să ajungă puţin îndoit.

2. Vârful îndoit se înfășură mai uşor. Înfăşuraţi câteva straturi pe ac sau pe scobitoare. De fapt există şi o ustensilă specială bifurcată în vârf, cu ajutorul căreia pasul 1 poate fi evitat.

3. Când diametrul cerculeţului de hârtie va fi de 3-4 mm, scoateţi-l de pe ac şi continuaţi să-l înfăşuraţi manual.

4. Înfăşuraţi strâns acest disc, ţinându-l bine cu ambele mâini, astfel încât fâşia de hârtie să nu-şi piardă forma.

5. Acum relaxaţi puţin degetele şi lăsaţi să se formeze o spirală de hârtie.

6. Lipiţi cu ajutorul unui adeziv pentru hârtie vârful spiralei de baza pe care doriţi să o decoraţi.

7. Apăsând acum spirala din diferite părţi îi puteţi conferi cele mai diverse forme, de la picătură la inimioară.

8. Faceţi mai multe figuri de acest fel şi îmbinaţi-le într-o compoziţie. Puteţi folosi hârtie de diferite culori pentru un efect artistic mai divers.

Idei de bricolaje conform tehnicii quilling

1. Un sfeşnic în formă de floare. Arată foarte original!

2. Cutiuţele făcute din fâşii de hârtie vor fi un element de decor deosebit. Cu unica menţiune că veţi putea păstra în ele doar nişte obiecte foarte uşoare, cum ar fi discuri de bumbac sau şerveţele.

3. Puteţi face nişte tablouri 3D excepţionale.

4. Felicitările şi invitaţiile cu elemente de quilling sunt foarte populare acum, chiar dacă au un preţ destul de ridicat.

5. Jucării pentru camera copiilor.

6. O soluţie interesantă pentru decorarea pereţilor.

Toate decoraţiile pe care le veţi face folosind această tehnică vor arăta extrem de impresionant, mai ales că ele dau şi impresia de volum! Încercaţi măcar o dată să faceţi o decoraţie quilling şi vă veţi îndrăgosit pentru totdeauna de această tehnică genială!

new1