Cea mai simplă și mai eficientă metodă pentru înrădăcinarea butașilor

Majoritatea grădinarilor cu experiență pot să vă povestească cât de captivant este procesul de înrădăcinare a butașilor tineri. Noi însă am încercat o metodă nouă de înmulțire prin butași a pantelor decorative și am ajuns la concluzia că această tehnologie este cea mai eficientă. Dorim să împărtășim această experiență și cu dvs.

Dacă ați încercat vreodată să înmulțiți plantele prin butași, atunci știți că acest proces necesită o monitorizare permanentă, un microclimat favorabil și pulverizare sistematică. Dar ce să faceți dacă nu aveți această posibilitate de a hidrata butașii de câteva ori pe zi? Desigur, puteți procura un umidificator de aer, dar utilizarea acestui aparat va crește consumul de energie electrică, respectiv la sfârșit de lună veți avea facturi mult mai mari. Plus la asta, trebuie să aveți grijă de cantitatea de apă din umidificator. Anume din aceste considerente, credem că metoda de înmulțire a plantelor prin butași este foarte reușită.

Aveți nevoie de:

– pahare transparente din plastic (de 50 ml sau de 100 ml) – 100 bucăți;

– pungi ziplock de format A5 – 100 bucăți;

– apă;

– stimulator de creștere a rădăcinilor (10 g);

– substrat.

Butașii i-am pregătit în mod obișnuit: dimineața devreme am tăiat butași de la diferite flori cu 2-3  ochiuri. Trebuie să scurtați butașii din partea de jos aproape cu jumătate, iar din partea de sus trebuie să tăiați 1/3 din lungime. În rezultat veți obține niște butași cu 1 cm în partea de sus deasupra ochiului, iar în partea inferioară mai jos de ochi aproximativ cu 3-4 cm. Butașii trebuie cufundați în apă cu puțin suc de aloe pentru două ore.

În timp ce butașii stau în apă trebuie să pregătiți recipientele în care aceștea vor fin plantați. Așadar, umpleți fiecare pahar din plastic (fără găuri!) pe jumătate cu substrat. Umeziți substratul cu ajutorul pulverizatorului. Astfel, veți putea controla cantitatea de apă. Solul trebuie să fie umed, dar nu foarte îmbibat cu apă.

Înainte de plantare partea de jos a fiecărui butaș trebuie stropită cu stimulator de creștere a rădăcinilor. Plantați butașii în pahare cu substrat umed. Puneți paharele în pungile ziplock și închideți-le bine. Atât! Puneți toți butașii într-un loc călduros, bine iluminat, dar unde nu pătrund razele directe ale soarelui.

Aproximativ peste 16 zile puteți deschide prima dată câteva pungi pentru a verifica starea butașilor. Veți avea o surpriză plăcută! Toți butașii vor avea rădăcini! Unele rădăcini chiar vor fi vizibile prin pereții paharului transparent. La unele specii de flori rădăcinile pot crește nu doar în sol, dar și pe tulpini.

Această metodă de înmulțire a florilor poate fi numită ”pentru leneși” deoarece este suficient doar să îngropați butașii în substrat și timp de trei săptâmîni nu mai trebuie să faceți nimic. Nu este nevoie să udați butașii de câteva ori pe zi!

Aceeași metodă de înmulțire a plantelor este eficientă și în cazul unor flori mai capricioase.

Înafară de flori puteți folosi această metodă de înrădăcinare a crenguțelor copilite de roșii, ardei sau castraveți. Butașii de liliac, crizantemă, trandafir – se înrădăcinează foarte repede prin această metodă. Singurul arbust care nu se înmulțește prin această metodă este cornul.

Spor la treabă!

1