Am plecat de la soțul meu împreună cu 4 copii

„M-am căsătorit foarte devreme… la 17 ani. Ne cunoșteam încă din copilărie, soțul era un bun prieten al fratelui meu.

Am început relația cu el când avea 25 de ani și eu aveam 15 ani. Mă deranja diferența de vârstă, dar mama și fratele meu m-au convins că el este fericirea vieții mele.

Era atent și responsabil…

La început, am atras atenția asupra unei asemenea trăsături a lui, precum zgârcenia, dar am considerat că „această calitate a lui de a economisi mereu este minunată”. Era generos doar cu ai lui și, în general, era o fire selectivă. Era scump la vorbe scumpe, dar mie nu-mi păsa, eram foarte atașată de el.

Mai târziu, în familia noastră a apărut primul nostru copil. Îmi doream al 2-lea, dar soțul meu a fost contra. Trei ani mai târziu a apărut al 2-lea fiu. Am încercat să fiu soțului meu și prietenă și soție. Dar totul nu a fost așa precum mi-am dorit…

Soțul meu un m-a întrebat niciodată cum mă simt, ce îmi doresc…Sufeream mult și visam la o viață de familia plină de căldură și iubire. În ciuda faptului că ne protejam, am rămas însărcinată.

Îmi era frică să-i spun soțului meu.

Relațiile din familie au devenit mai calde, soțul este mai atent. Sarcina cu al 2-lea fiu l-a schimbat mult. Am născut o fetiță.

Relația cu soțul era mult mai strânsă, dar după 3 luni am aflat că sunt din nou însărcinată. Poate părea ridicol pentru cineva, dar s-a întâmplat. Soțul meu a reacționat destul de bine spunând-mi: unde mănâncă 3, va mânca și al 4-lea.

Am născut. Închiriam un apartament mic și într-un final am decis să cumpărăm o casă în sat (jumătate) și curând ne-am mutat.

Eram foarte fericită. Mama mea locuia cu noi. Nu se implica în relația noastră și mereu ne ajuta. Am cumpărat această casă în mare parte datorită ei. Mai târziu, părinții soțului au rămas fără locuință. L-am convins să-i ducă în casa noastră, cumpărând cealaltă jumătate a casei de la vecini — mi s-a părut că așa va fi mai bine.

Nașterile mi-au afectat silueta. Soțul mi-a spus deschis că nu îi place cum arăt.

Cândva îl auzisem glumind că îi plac femeile slabe și blonde, dar nu am dat importanță deoarece știam că mă iubește doar pe mine.

— Cum așa? – Aș fi vrut să îl întreb. – Când ne-am căsătorit nu eram plinuță, dar nici trasă ca prin inel nu eram. Aveam 163 și cântăream 58 kg.

Mama mea s-a îmbolnăvit și soțul meu mi-a sugerat că ar fi timpul ca ea să trăiască deja cu frații mei.

În casă este ordine, masa este pusă, rufele sunt spălate și călcate, copiii sunt bine îngrijiți, de părinți am grijă, dar soțul meu este mereu nemulțumit.

Soțul meu insista că mama mea trebuia să plece. Eu am considerat că este datoria mea să am grijă de ea. Din această cauză relația cu soțul meu s-a răcit. S-a întâmplat ceva neașteptat…18 ani împreună și…

La ziua de naștere a prietenei mele l-am cunoscut pe prietenul soțului ei. Era diferit — deschis, amabil și atent… M-am îndrăgostit lulea.

Din păcate, era căsătorit, dar căsnicia lui nu a fost un obstacol pentru mine. Am divorțat de soțul meu, iar el a divorțat de soția lui. A fost atent și grijuliu, se înțelegea foarte bine copiii, iar ei l-au acceptat. Din păcate relația noastră nu a avut un final fericit. Din cauza viciilor lui, ne-am despărțit.

Nu regret nimic. Îmi pare rău că am procedat astfel cu soțul meu. Acum el este într-o relație cu o blondă zveltă și sunt foarte fericită că și-a găsit marea iubire. Copiii cresc, dar îi ador și sunt mândră de ei.

Dragostea față de copii este complet diferită, dar față de un bărbat este alta. Este imposibil să nu-ți iubești copiii, mai ales din cauza unui bărbat. Dar nu vreau să mă întorc la soțul meu, oricât de greu mi-ar fi.

Pentru dragostea vieții mele viciile sunt mai presus și el nu vrea să schimbe nimic, crezând că totul este în regulă. Încă nu conștientizează că din cauza lui, relația noastră nu mai are viitor. Am plecat de la el și încerc să îmi revin.

Copiii sunt colacul meu de salvare — ei sunt întotdeauna alături. Trăiesc doar pentru ei. Sper cu adevărat că fostul meu soț va putea să mă ierte și că va fi cu adevărat fericit. Încerc să-mi găsesc liniștea sufletească.

Citesc cărți, mă uit la filme, ascult muzică și încerc să mă descurc singură… Sper să-mi întâlnesc și eu sufletul pereche cu care voi îmbătrâni.

Copiii sunt deja mari. Fiul meu mi-a spus: mamă, vom accepta oricare dintre alegerile tale și persoana pe care o vei alege să fie lângă tine. Copiii mei sunt fericiți, cresc și sunt mereu alături. Sunt sigur că totul va fi bine … Un regret absolut nimic…Oare iubirea este un păcat?”