Actori care s-au schimbat dincolo de recunoaștere. Timpul este necruțător.

Se spune ca timpul trece…, dar în realitate timpul nu trece niciodată, noi trecem prin timp.

Timpul poate vindeca totul, dar, din păcate, acesta lasă urme adânci pe chipul nostru. Acest lucru ne afectează pe toți, iar marii actori nu sunt o excepție. Pe unii dintre ei trecerea anilor i-a schimbat foarte mult, arată foarte diferit față de vremurile de glorie. În timp ce alții, chiar dacă sunt mai în vârstă și arată diferit acum, nu dau pe față vârsta pe care o au.

Următorii actori au fost foarte apreciați datorită talentului lor cât și pentru carismă și fizicul de invidiat, iar filmele lor au lăsat amprente puternice asupra noastră.

Vedeți, în continuare, cum arată acești actori celebri acum. Timpul a fost, din păcate, destul de necruțător cu ei.

1. Alain Delon, actor și producător francez.

2. Richard Gere, actor american care și-a început cariera în anii ’70.

3. Mickey Rourke, actor, scenarist, fost boxer profesionist american.

4. Sean Connery, actor scoțian, laureat al premiului Oscar.

5. Clint Eastwood, actor, regizor, scenarist, producător, compozitor și politician american. 

6. Robert de Niro, actor, regizor și producător american.

7. Kevin Michael Costner, actor, producător și regizor american.

8. Harrison Ford, actor american.

9. Al Pacino, actor american.

10. Antonio Banderas, actor, regizor, producător, cântăreț și dansator spaniol.

11. Dustin Hoffman, actor american.

12. Val Kilmer, actor american, a devenit celebru după 1980.

13. Bruce Willis, actor, producător și cântăreț american.

Parcă mai ieri milioane de femei îi priveau pline de admirație, iar astăzi atractivitatea lor se stinge odată cu vârsta… Cam așa arătau actorii noștri iubiți atunci când cucereau primele inimi și așa arată acum, când au cules roadele vieții lor.

Trebuie să ne trăim viața frumos și să nu uită, că, din păcate, încă nimeni nu a câștigat lupta cu bătrânețea, oricare ne-ar fi statutul, averea sau puterea.