8 moravuri canine, pe care cel mai des le înțelegeam greșit! 

Deși oamenii și câinii trăiesc ”cot la cot” de secole, multe dintre obiceiurile fraților noștri mai mici rămân în continuare un mister pentru noi. De multe ori stăpânii explică comportamentul aparent lipsit de sens al animalelor de companie prin faptul că sunt pur și simplu excentrici și extravaganți. Deși, dintr-un anumit motiv, patrupezilor le place să se bage prin gunoiște.

Noi totuși am decis să ne lămurim, de ce câinii învârt cercuri înainte de somn, scot mâncarea din bol și fac multe alte lucruri ciudate, dar cu siguranță nu fără sens.

1. Câinele înclină capul 

Mulți proprietari de câini acordă atenție faptului că atunci când vorbesc cu animalele de companie, acestea își înclină capul într-o parte sau alta. Au fost prezentate diferite versiuni la acest subiect. O teorie este că câinii își înclină capul pentru a-și auzi mai bine stăpânii. O altă teorie spune că animalul înțelege că persoana răspunde pozitiv la această poziție și de aceea o face.

Potrivit dr. Stanley Coren, expert în comportamentul câinilor, acest obicei are mai mult de-a face cu vederea decât cu auzul. Faptul este că mutra acestor animale le obstrucționează parțial vederea și pentru a vedea mai bine fețele stăpânilor săi, își înclină capul. Această teorie este susținută și de rezultatele sondajului, conform cărora câinii cu boturile mai alungite își înclină capul mai des decât omologii lor cu boturi plate.

2. Câinele ”zâmbește” sau e furios 

Când un câine își arată dinții, mulți pot confunda gestul cu agresivitatea. De fapt, dacă acest comportament nu este însoțit de mârâit, poate indica faptul că animalul de companie este fericit și entuziasmat. În mod similar, câinele exprimă smerenie, arată clar proprietarului sau altor persoane că nu reprezintă pericol. Cu același scop, animalul poate clipi din ochi, da coada jos sau își poate linge buzele.

3. Câinele face cercuri înainte de culcare 

Înainte de culcare, câinii adesea învârt cercuri în patul lor sau pe podea, roiesc cu labele sau încearcă să facă o adâncitură în acest loc. Potrivit experților, obiceiul bizar datează din zilele în care strămoșii câinilor noștri trăiau în sălbăticie. Făcând cercuri, câinii călcau frunze și iarba pentru a uniformiza locul de dormit. Roiau cu labele sau împrăștiau pământul – așa se încălzeau sau, respectiv, se răcoreau. Animalele de companie fac acest lucru la un nivel subconștient.

Dar, dacă câinele dvs nu poate dormi deja de mult timp, ar putea fi un semn de disconfort sau durere cauzată de o problemă de sănătate. În acest caz, animalul trebuie arătat specialistului veterinar.

4. Câinele mârâie sau latră  

Mârâitul este unul dintre principalele moduri în care animalul comunică atât cu semenii, cât și cu oamenii. Există mai multe tipuri de mârâit și lătrat și nu toate exprimă agresivitate sau nemulțumire. De-a lungul timpului, majoritatea iubitorilor de câini încep să distingă și să interpreteze corect sunetele făcute de animalul de companie.

De exemplu, un mârâit scăzut este un semn că animalului îi place atenția. Câinii fac adesea aceste sunete atunci când se joacă, indicând că se distrează, deși alte persoane, în special care nu au câini, pot fi intimidați de acest lucru. Dacă animalul de companie mai că nu cântă, aceasta este cea mai înaltă manifestare a iubirii. Animalul mai poate mârâi în semn de dezamăgire. Dacă câinele mârâie la un skateboarder, acest lucru nu înseamnă întotdeauna că este gata să se arunce asupra lui. Poate că animalul de companie este supărat că nu-l lăsați să-l cunoască și să exploreze lumea din jur.

5. Câinele rotește coada ca o elice   

Coada la câini poate avea, de asemenea, semnificații diferite. O coadă relaxată și cu balansare joasă indică calmul animalului de companie, iar dacă coadă este ridicată sau balansează foarte lent poate indica vigilență și uneori, agresivitate. Dar dacă câinele rotește coada ca o elice și se agită, înseamnă că este încântat și bucuros să vă vadă și așteaptă laude sau îmbrățișări.

6. Câinele se tăvălește în gunoi sau noroi 

Unii stăpâni au observat că câinilor lor le place să se bage prin lucruri urât mirositoare și urâte. Potrivit dr. Stanley Coren, animalele noastre de companie au moștenit și acest obicei de la strămoșii lor sălbatici. Aceea se tăvăleau în lucruri fetide pentru a-și masca propriul miros: așa le era mai ușor să se apropie de pradă. Animalelor de companie le place adesea să se tăvălească în noroi sau gunoi după baie, scăpând de parfumul străin de săpun sau șampon.

7. Câinele se târăște cu fundul de podea sau sol 

Deși arată hilar și drăguț, motivele acestui comportament constau adesea în diferite patologii. Este posibil ca animalul să aibă probleme cu pielea sau cu glandele paranasale, cu mâncărimi, paraziți, etc. Deci, dacă observați acest obicei al animalului dvs de companie, este mai bine să îl arătați imediat unui specialist.

8. Câinele scoate mâncarea din bol, o duce în alt loc și o mănâncă acolo. 

Conform unei versiuni, animalele noastre de companie au adoptat și acest obicei de la strămoșii lor, care trăiau și vânau în haite. Animalele își duceau prada într-un loc sigur pentru a mânca calm și a nu concura pentru hrană cu membrii mai puternici. Câinii continuă să facă acest lucru instinctiv până în prezent, chiar dacă nu sunt alte animale de companie în casă.

Mai poate fi și o altă pricină – animalului nu-i place bolul. Dacă este un bol metalic, poate fi zgomotos, atunci când câinele mănâncă sau zgarda se lovește de marginile lui. În acest caz, încercați să înlocuiți bolul metalic cu unul din plastic.

Animalul dvs de companie are obiceiuri ciudate? La care din ele nu puteți găsi o explicație? Așteptăm cu drag comentariile dvs.

1