3 metode simple și ieftine care vă vor ajuta să vă debarasați de furnicile din casa Dumneavoastră

Fiecare dintre noi a fost nevoit, probabil, să lupte măcar o dată în viață cu furnicile care invadează chiar și cele mai curate și îngrijite locuințe. Dacă nu luăm măsuri la timp, acestea se vor înmulți în progresie geometrică.

De aceea am decis să vă propunem câteva metode eficiente care să vă ajute să vă debarasați de acești oaspeți nedoriți.

Resturile de mâncare și gunoiul le atrag imediat pe furnici. Odată ce descoperă mâncarea, furnicile lasă niște urme care le ajută și pe altele să ajungă la sursa de hrană: casa Dumneavoastră, în cazul dat!

Pentru a preveni acest lucru, încercați următoarele trei metode simple:

1. Scorțișoara.

Este una dintre cele mai eficiente în lupta împotriva furnicilor datorită mirosului său puternic.

Pregătiți un amestec de apă și ulei esențial de scorțișoară (doar câteva picături), umeziți o cârpă și prelucrați zonele preferate ale furnicilor. Repetați procedura până veți observa că nu mai apar.

2. Oțetul.

Datorită mirosului înțepător oțetul, ca și scorțișoara, le va ține departe pe aceste insecte.

Turnați într-un pulverizator apă și oțet în cantități egale, adăugați câteva picături de ulei esențial de lămâie, agitați bine sticla și apoi prelucrați zonele în care furnicile apar cel mai des.

3. Boraxul.

Spre deosebire de cele 2 metode anterioare, boraxul le va atrage pe furnici. Însă imediat ce-l vor ingera, vor încheia lupta.

Pregătiți următorul amestec: 2 lingurițe de Nutella, 2 lingurițe de zahăr, 1 lingură de apă și 1 lingură de borax. Puneți amestecul obținut într-un vas din plastic, acoperiți-l cu peliculă alimentară și faceți câteva găuri, astfel încât furnicile să poată intra și ieși.

Cunoașteți și alte metode de luptă împotriva insectelor? Așteptăm cu nerăbdare să ne scrieți în comentarii!

error: Content is protected !!
new