18 cățeluși amuzanți care au crescut atât de repede, încât nimeni nici nu a observat!  

Timpul fuge și schimbă totul în jur. Chiar și câinii noștri iubiți trec prin toate perioadele vremii. Nu dovedești să clipești din ochi că ei se transformă din micuții dolofani în câini mari și rapizi. Nu e de mirare că stăpânilor le este dor de vremurile celea, când cățeii erau încă foarte mici. Bine că în tot acest timp au reușit să facă o grămadă de fotografii cu câinii lor, iar acum își pot admira la nesfârșit ”tipii” dragi și compara, cum s-au schimbat ei în doar câteva luni sau ani. Deși o astfel de ocupație provoacă nostalgie, este totuși frumos să ne amintim de vremurile minunate petrecute împreună.

1. Acest cățeluș are o malformație la piciorul stâng. Dar, în ciuda acestei particularități, și-a găsit o familie iubitoare în care crește rapid și arată cu adevărat fericit.

2. ”Când era mic, nici nu bănuiam că cândva, acestui puișor îi vor crește urechi atât de mari.”

3. ”Se pare că, ca ieri, a fost un puiuț drăguț.”

4. ”Chiar și când câinele nostru era un cățel, arăta deja ca un domn măricel. Dar acum are un an și e un gigant.”

5. ”La 8 luni, pare deja atât de matur în comparație cu cățelușul din fotografia din stânga.”

6. ”O lună și un an. Uneori simt că nu pot ține pasul cu cât de repede crește.”

7. ”Diferența dintre aceste fotografii este de 15 ani. Familia noastră este foarte norocoasă că a fost aleasă de un câine atât de inteligent și frumos.”

8. De la un cățeluș drăguț la un câine energic și zbânțuit.

9. ”Au trecut doar șase luni, iar micuța noastră Alice s-a schimbat foarte mult.”

10. ”Are deja 4 ani, iar acest ”domn”, ca în copilărie, se stânjenește când este fotografiat.”

11. ”Nu înțeleg cum crește atât de repede, pentru că diferența dintre aceste poze este de doar 4 luni.”

12. ”Întotdeauna am știut că din acest puiuț va crește un câine foarte frumos.”

13. ”A trecut exact un an de când acest cățeluș a apărut în casa noastră. Am decis să facem o fotografie și să arătăm cum s-a schimbat.”

14. ”Câinele nostru devine din ce în ce mai serios în fiecare an.”

15. ”Două și nouă luni. Diferența este impresionantă, nu-i așa?”

16. ”Eram sigură că acest animăluț este un mic urs negru. Dar au trecut câteva luni și a devenit clar că un câine drăguț locuiește în casa noastră.”

17. ”Atât cât era micuț, cât și acum când a devenit mare, are întotdeauna o dispoziție bună și e foarte proceput la antrenamente.”

18. ”Mi se pare că odată cu vârsta devine mai dulce și mai fermecătoare.”

Cățeii mici necesită multă atenție, dar, atunci când câinele crește, unii stăpâni răsuflă ușurați. Te poți relaxa în sfârșit și bucura de comunicarea cu patrupedul matur și inteligent.

Ai și tu un câine ce a crescut prea rapid? Așteptăm comentariile cu drag.

1