17 situații în care, din cauza obiceiurilor noastre, ne putem da de gol în fața străinilor!

Regula de aur a unui turist politicos este să învețe cât mai multe despre obiceiurile și eticheta țării spre care merge. Aceste informații utile pot scăpa de jenă și nu vor permite să-i supere din întâmplare pe rezidenții locali. Noi nu vrem să arătăm urât și nepoliticoși în ochii străinilor, așa că am decis să ne reîmprospătăm memoria despre cele mai neobișnuite tradiții și reguli de comportament.

1. Dacă sunteți stângaci, în Egipt nu va fi ușor. Aici, la fel ca în multe țări musulmane, mâna stângă este folosită pentru manipulări ”impure”, de exemplu, să vă încălțați. Să serviți ceva de-ale gurii cu mâna stângă, în opinia localnicilor, este neigienic. Nu veți jigni pe nimeni ținând pâinea în mâna stângă, dar o puteți pune în gură doar cu dreapta.

2. În Indonezia, eructația nu este considerată lipsită de respect. Dar reprezentanții unei alte culturi s-ar putea să nu știe acest lucru: ”Odată, niște studenți din Belgia au venit la colegiul nostru. Nu au studiat la facultatea mea, dar, din voia sorții, mâncau în aceeași sufragerie ca mine și prietenii mei. La un moment dat s-a produs eructația, apoi am continuat prânzul. Studenții străini au rămas uimiți. Au rămas și mai surprinși când nimeni nu mi-a făcut observație. Au început să pună întrebări oamenilor cu care stăteau la masă și i-am auzit râzând. Mi-am dat seama că sunt studenți din străinătate și mi-am cerut scuze. Erau uimiți că în țara noastră eructația nu este deloc considerată un gest grosolan. Din cuvintele lor, am înțeles că în țara lor eructația ar echivala cu o palmă la față.”.

3. Dacă sunteți în Afganistan și ați scăpat pâinea jos, nu o aruncați. Ce fac localnicii: ridică felia de pâine de jos, o sărută și o pun la loc în farfurie. Ei așteaptă aceeași atitudine de la alții.

4. Nu lăsați bețișoarele în poziție verticală în farfuria cu orez atunci când luați masa în Japonia. Acest lucru se face doar la înmormântări.

5. În Mexic, se obișnuiește să se mănânce burritos fără tacâmuri, deci fără cuțite și furculițe.

6. În Portugalia, este nepoliticos să adăugați sare la felurile de mâncare. Acesta este un semn de lipsă de respect față de bucătar, indicând elocvent că sunteți nemulțumit de munca lui. Dacă pe masă nu este sare, e mai bine să nu o cereți de la chelner.

7. În Luxemburg, Elveția și Franța, să rumegați guma de mestecat în public este un lucru indecent.

8. Dacă un rezident din Japonia vă servește cu fructe sau ceva gustos, acceptați cadoul. Așa japonezii își arată celebra lor ospitalitate. Iar refuzul dvs îi poate supăra serios.

9. Când acceptați un cadou, asigurați-vă că îl primiți cu ambele mâini. Deci, veți arăta că sunteți complet scufundat în proces și că sunteți recunoscători persoanei pentru atenția acordată. Dacă veți întinde doar o mână, veți jigniți persoana. Aceste reguli se aplică pentru Japonia, China, Coreea de Sud, Vietnam și India.

10. Dacă sunteți invitați în vizită de românii amabili, în nici un caz nu refuzați felurile de mâncare, chiar dacă sunteți sătui. Serviți măcar cât de cât pentru a nu-i jigni pe proprietarii casei.

11. În capitala Argentinei, există o regulă interesantă: atunci când plouă, oamenii nu fac nimic și chiar anulează toate planurile. Prin urmare, dacă cunoașteți localnicii, nu-i invitați nicăieri atunci când plouă.

12. Când călătoriți în China, nu atingeți capetele statuilor. În cultura budistă, capul este considerat o parte sacră a corpului. Prin urmare, chiar și o mângâiere inofensivă este considerată de localnici drept o insultă.

13. Șoferii de taxi australieni vor fi surprinși dacă un singur turist se va așează pe bancheta din spate. Bărbații din această țară sunt obișnuiți să ia loc lângă șofer, dar nu în spatele lui. Această regulă nu se aplică femeilor.

14. În magazinele și farmaciile din Paris, mai întâi salutați-vă cu vânzătorul și apoi rugați-l să vă ducă la produsul dorit. Aici nu e obișnuit să dați întrebări de genul ”Unde aveți aspirina?” fără amabilitatea prealabilă.

15. Dacă faceți cumpărături în Germania, nu căutați anume mărimea dvs potrivită. Iată ce spune un utilizator Quora despre asta: „Vânzătorii se vor supăra dacă veți începe să scotociți prin haine. Luați doar o mostră a modelului, așezați-vă și așteptați ajutor. Cu siguranță, un vânzător-consultant se va apropia de dvs. Prin urmare și dvs veți rămâne mulțumit și magazinul lor nu va arăta ca o zonă de dezastru după ce veți pleca.”.

16. În Marea Britanie, spațiul personal este foarte apreciat. Aici se vor uita urât la dvs dacă respirați direct în ceafa unei persoane, stând, de exemplu, pe scara rulantă sau la coadă într-un magazin. Pentru a evita supărarea, acționați ca un localnic: ”În supermarket, mențin o distanță de aproximativ 1 m de celălalt cumpărător și aștept ca și cel din spate să facă același lucru. În zilele aglomerate, va fi suficientă o distanță de cel puțin o jumătate de mână întinsă.”

17. În America, fără bacșiș nu se poate. Iată ce spune un turist din Asia, care nu a dat chelneriței bacșiș într-o cafenea: ”Când plecam, chelnerița a ieșit la parcare și foarte politicos și sincer îngrijorată, a întrebat: E ceva în neregulă cu deservirea?. A fost în cartierul coreean din Los-Angeles. Am uitat complet de bacșiș. Ne-am cerut scuze și ne-am întors la restaurant ca să adăugăm bacșiș la factură.”

Desigur, toți oamenii sunt diferiți și nu toți localnicii vor fi atenți la astfel de ”neglijări” ale turiștilor. Dar este totuși mai bine să ne comportăm în conformitate cu normele regiunii.

Ce reguli mai puțin obișnuite de etichetă ați întâlnit în timp ce călătoriți? Așteptăm cu drag comentariile dvs.

1