17 fotografii cu animale îndrăznețe, care au decis să arate tuturor celor din jur cine este stăpânul! 

Indiferent de modul în care proprietarii încearcă să-și educe animalele sale de companie, fie cu ajutorul antrenamentelor, fie cu ajutorul hranei gustoase, ele își mai amintesc de obiceiurile strămoșilor lor sălbatici. Prin urmare, chiar și cea mai drăgălașă și mai bună pisică poate decide brusc că, ea este stăpână și își poate permite să mănânce toate florile din casă sau să-l trezească pe proprietar la 5 dimineața. Ce ar trebui să facă oamenii într-o astfel de situație? Doar să le înțeleagă, să le ierte…și să le fotografieze, desigur!

1. Suspectul a fost găsit!

2. O mușcătură furioasă…pe neobservate.

3. Ce animăluț obraznic!

4. Un ”ceas cu alarmă” foarte insistent.

5. ”Logodnica mea a petrecut tot weekendul la plantarea acestor flori.”

6. Imagine rară, în care s-a văzut ce s-a întâmplat cu persoana extrem de curioasă, chiar în mijlocul acelui bazar.

Dar nu toate fotografiile cu animalele exotice se termină cu eșec. Pompierii australieni, de exemplu, lucrează atât de bine în tandem cu cangurii, urșii koala și alte animale locale, încât chiar lansează și calendare cu astfel de fotografii.

7. ”Noul meu pisoi nu se teme de nimic. Sunt nevoit sa mănânc așa.”

8. ”Pornește!”

9. ”La început, mama nu credea că noua noastră pisică este ciudată.”

10. Calul nu strică imaginea.

11. ”Totul e în regulă.”

12. ”Nu mă poți opri, omule!”

13. ”Du-mă!”

14. ”Pisoiul i-a furat șezlongul din prima zi în casa noastră.”

O relație pisică-câine nu este întotdeauna atât de rea. Există unele animale care prietenesc destul de bine între ele, fără să acorde atenție diferenței de specii.

15. ”Tot mă gândesc, oare cine a rupt jaluzelele…”

16. Din nou, o mușcătură pe furiș?

17. ”Ești următorul, omulețule!”

Dacă aveți poze similare, împărtășiți-le în comentarii! Așteptăm cu drag.

1