17 animale de companie pe care unii le-ar numi urâte, dar noi credem că oricum au un farmec aparte!

”Frumusețea este în ochiul privitorului” – această idee există încă din Grecia antică. Chiar dacă cuiva nu-i plac aceste animăluțe de companie, proprietarii, oricum, își va considera patrupedul său cel mai fermecător. Și au dreptate, pentru că, nu există animale urâte, sunt doar neiubite.

Noi am decis să admirăm și să arătăm altor aceste animăluțe, al căror aspect, probabil, este departe de cel ideal, dar au o personalitate strălucitoare și sunt foarte carismatice.

1. ”Câinele meu, puțin urât.”

Nu este urât, doar are o vedere circulară.

2. ”Prietena mea veterinar mi-a trimis un mesaj: Iată câinele zilei. Am rămas fără cuvinte.”

3. ”Ce e în neregulă cu pisica mea?”

”Ai încercat să o oprești și apoi să o pornești din nou?”

4. ”L-am cumpărat pe Socrate acum 3 luni cu o reducere, pentru că nu are coadă.”

”Reducere la câine urât?! Wow. Cred că e adorabil, cu sau fără coadă.”

5. ”Nu mi-au plăcut niciodată pisicile, dar în hambarul meu au apărut niște pisoi stradali. Toți mi-au spus că această pisică este prea urâtă, dar eu, anume pe ea am decis să o i-au.”

”Ea este incredibil de frumoasă! Are o mutrișoară unică.”

6. ”Este Bessie, o mixare dintre un câine chinezesc cu creastă și un buldog francez. Ea nu poate sta drept. Oamenii spun că este urâtă, dar eu o iubesc foarte mult.”

”Ea este animalul meu spiritual. Încep fiecare zi cu aceeași față și același păr flocos.”

7. ”Pisicuța vărului meu.”

8. ”Reuben are cea mai drăguță ocluziune a dinților. L-am numit domnul Sărut.”

9. ”Această pisicuță este preferata mea. S-a născut atât de urâțică, încât am numit-o Broscuță.”

”Acum a crescut și a devenit cea mai frumoasă. Sindromul ”rățuștei urâte”.”

10. ”Mutra lui obișnuită, buzele uscate și felul în care zâmbește.”

”Îmi pare rău, dar acesta este cel mai ridicol câine pe care l-am văzut vreodată.”

11. Când ești atât de urât, încât ești chiar foarte drăguț.

12. ”Al meu Bi-Bip.”

”Dă-i un ciorap și eliberează-l.”

13. ”Micuța Luna.”

”Ați dobândit din greșeală un elf foarte drăguț.”

14. ”Câinele de salvare al prietenului meu. Odată, un copil a vrut să-l mângâie, dar a izbucnit în lacrimi când a văzut această mutră.”

”Trebuia să se spele pe dinți.”

15. ”Poate că nu e foarte drăguț, dar cred că este un adevărat gentlemen.”

”Ha ha, ce glumă amuzantă. Câinele tău este adorabil! Câinii sunt făcuți să fie drăguți. Este în ADN-ul lor.”

16. ””Fetița” mea nu are o ureche și pare să fie puțin urâtă, dar este cel mai drăguț câine din lume.”

17. ”Am adoptat această pisicuță urâtă-frumoasă. Are 4 luni și îmi încape în palmă. După cum vedeți, are urechi foarte mari și ochi ciudați.”

Credeți că un animal de companie ar trebui ales doar conform criteriilor de frumusețe? Așteptăm cu drag opiniile dvs.

1