16 tendințe din toate timpurile la care femeile moderne visează să revină în modă

Se spune că moda este ciclică, dar nu întotdeauna, deoarece multe tendințe din secolele trecute, nu au primit a doua șansă. Femeile împărtășesc pe rețelele de socializare ceea ce ar dori să revadă în lista tendințelor.

Redacția noastră a ales câteva dintre articolele vestimentare din trecut, la care visează femeile moderne.

Rochii cu talie înaltă

Stilul empire a fost popular la sfârșitul secolului al XVIII-lea. O caracteristică a rochiilor de acest stil este croiul liber, unde fusta nu era susținută de crinolină. Talia era aproape sub piept. Aceste ținute erau perfecte pentru femeile care doreau să ascundă unele imperfecțiuni cum ar fi șoldurile late și burta. A doua oară când astfel de rochii au revenit în modă a fost în anii 60 și 70 ai secolului XX.

Clește de fixare a fustelor

Au fost deosebit de populare în anii 1860 și 80. Fixau trena sau tivul unei rochii lungi pentru comoditate în timpul mersului.

Pantaloni și blugi largi

Anii 1990 au adus o mulțime de lucruri noi în lumea modei. Acestea sunt haine de neon, îmbrăcăminte sport, pantalonii leggings și blugii. Stilul grunge era caracterizat de blugi rupți și blugi cu talie înaltă (Mom Jeans).

Pelerina

Inițial, pelerina era îmbrăcămintea filosofilor. A făcut, de asemenea, parte din veșmintele războinicilor și călătorilor. În viața de zi cu zi, exista un fel de mantie de operă care completa ținuta bărbaților și femeilor când mergeau la operă. Aceste pelerine erau din catifea sau satin.

Pantaloni cu încrețituri

În anii 20 ai secolului trecut, pantalonii cu încrețituri, cu talie înaltă erau la modă. Astfel de pantaloni au fost împrumutați de femei din garderoba bărbaților. Au apărut din cauza necesității de a îndepărta excesul de țesătură și, ulterior, s-au transformat în doar un element decorativ. Au revenit în modă în anii 80apoi au dispărut până la începutul secolului XXI.

Stilul Boho

Stilul boho a apărut în anii 60 datorită hippy-urilor, dar și-a câștigat popularitatea doar la începutul anilor 2000, când a fost introdus de Sienna Miller, Kate Moss și Mary-Kate Olsen. Dar popularitatea stilului nu a fost de lungă durată, până la sfârșitul deceniului, interesul pentru acesta a dispărut.

Curele cu cleme

Acest model de curele făceau parte din stilul punk. La începutul anilor 2000, fashionistele au introdus în ținutele lor modele ale centurilor cu cleme, pentru un accent deosebit.

Pălării

În Evul Mediu, pălăriile indicau statutul social al unei persoane. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, femeile au început să poarte bonete, care erau decorate cu panglici, flori și pene. Și la sfârșitul secolului, au apărut pălării cu bor mare. La începutul secolului XXI, a existat o modă pentru pălăriile extravagante.

Colanți groși

Conceptul despre ciorapi a apărut în anii 40 în Statele Unite, dar până în anii 60 nu erau necesare, pentru că femeile aveau destui ciorapi obișnuiți, pe care îi purtau sub fuste lungi. Nevoia de colanți a apărut odată cu apariția fustelor mini. În anii 80, colanții colorați și cu plasă au intrat în modă, iar în anii 90 — colanții în nuanțe strălucitoare.

Coafurile anilor 30 și 50

În anii 1945-60, femeile purtau părul scurt ondulat în stilul New Look. Coafura era întotdeauna completată de o pălărie. Această imagine s-a bucurat de popularitate la începutul anilor ’50. La mijlocul deceniului, pălăriile au început să fie purtate din ce în ce mai puțin.

Bluze și rochii în stil rustic

Până în 1980, bluzele nu făceau parte din garderoba fashionistelor, erau purtate doar de muncitori și țărani. Bluza țărănească a fost întotdeauna cu mâneci bufante, cu o bandă elastică sau strânse în talie, manșete și decolteu. Astfel de bluză a apărut pentru prima dată pe paginile Vogue în 1902.

Costum de damă cu fustă

Primele costume pentru femei erau cele de călărie. Iar primul costum pentru viața de zi cu zi, a început să fie cusut la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost realizat un costum de damă cu fustă. Femeile îl purtau atât la muncă, cât și la plimbare. Costumul cu pantaloni a apărut abia în anul 1964.

Stil pin-up

Stilul Pin-up clasic a apărut în anii 1940. În perioada de război, din cauza lipsei produselor cosmetice, acest stil era considerat „natural”. Femeile din acele timpuri aplicau ruj roșu încât buzele să pară pline. În ceea ce privește coafura, erau populare buclele voluminoase.

Sutien din anii ’70

În anii 70, sutienele pentru femei erau confecționate din material ușor. În ciuda mișcării feminismului și a dorinței multora de a renunța la sutien, femeile erau mult mai feminine în comparație cu deceniile anterioare.

Ce articol ați dori să readuceți în modă?

new1