13 reguli pentru cei ce cred că deja niciodată nu se vor isprăvi cu curățenia în casă!

Este greu de găsit o persoană ce va fi cu adevărat indiferentă față de dezordinea din propria locuință. De regulă, ne place când în casă este curat și confortabil, iar fiecare obiect este la locul său. Uneori, o astfel de situație are loc doar după curățenia generală, o perioadă foarte scurtă de timp. Sunt momente în care credeți că ați căzut într-un adevărat cerc vicios de dezordine. Avem însă mici secrete, datorită cărora lucrurile vor fi întotdeauna la locul lor. Credeți-ne, este destul de real. Vă prezentăm mai jos 13 reguli de urmat, pentru a restabili și păstra un timp îndelungat ordinea perfectă în casă. Iată care sunt acestea:

1. Întoarceți lucrurile la locul lor. 

Fiecare obiect trebuie să aibă locul său. Acest lucru vă va salva de căutările inutile, de pierderea timpului prețios și de asemenea, vă va ajuta să mențineți ordinea. Mai ales că ordinea depinde de cât spațiu din locuință este plin de diverse lucruri (nu neapărat utile).

2. Acoperiți partea superioară a dulapurilor din bucătărie cu peliculă. 

La bucătărie, pe orice suprafață, foarte rapid se adună murdăria. Mai ales, are de suferit partea superioară a dulapurilor și rafturilor. Dacă veți acoperi această parte a mobilierului cu folie alimentară, va fi suficient doar să treceți cu o cârpă umedă atunci când faceți curat. Tot ce trebuie să faceți este să schimbați periodic folia.

3. Când faceți curățenie, purtați cu sine tot de ce aveți nevoie. 

O cutie mică de plastic este un ajutor bun pentru curățenie. Doar adunați în aceasta soluțiile necesare și purtați-le cu sine. Astfel, nu va fi nevoie să mergeți dintr-o cameră în alta, în căutarea detergentului dorit.

4. Faceți curat în timpul pauzelor. 

Multe treburi casnice pot fi îndeplinite în pauzele pe care le aveți între alte activități. De exemplu, dacă vă doriți un ceai și așteptați să se înfierbântă apa, în aceste 3-5 minute puteți spăla vasele sau podeaua într-o cameră mai mică.

5. Folosiți antistatic împotriva prafului. 

Pulverizați antistatic pe ecranele și suprafețele din spate ale electrocasnicelor, televizoarelor și calculatoarelor. Apoi, ștergeți-le cu un prosop de hârtie. Astfel, praful nu se va acumula atât de rapid.

6. Lăsați soluția de curățare să acționeze timp de 15 minute. 

Acest truc este valabil pentru curățarea suprafețelor cu gresie, ceramică sau chiar plastic. Nu merită să curățați baia imediat după ce aplicați soluția de curățare. După doar 10-15 minute suprafața se va curăța mult mai simplu și rapid, iar dvs veți depune mai puțin efort. În aceste 15 minute vă puteți ocupa cu altceva, pentru a economisi din timp.

7. Atribuiți fiecărei sarcini majore câte o anumită zi din săptămână.  

Toate treburile majore prin casă ar putea fi împărțite pentru anumite zile a săptămânii. De exemplu: luni – spălați hainele, marți – spălați baia, miercuri – aprovizionați-vă cu produse alimentare, joi – spălați podeaua, vineri – ștergeți praful și dați cu aspiratorul. Astfel, veți avea zilele de sâmbătă și duminică complet libere.

8. Aflați care este cantitatea de lucruri pe care o puteți gestiona corect. 

Este bine să cunoașteți care e cantitatea de lucruri pe care o puteți menține în ordine și care este numărul ce nu poate fi în nici un caz depășit. Dacă lucruri vor fi mai multe decât dvs le puteți gestiona corect, nu veți reuși să faceți ordine niciodată.

9. Scăpați de cel puțin 20-30 de lucruri în fiecare lună.  

În fiecare lună, în casă se adună o cantitate mare de lucruri inutile, precum ambalaj, ziare, reviste cu publicitate și altele. O dată pe lună, luați o cutie și mergeți cu aceasta prin casă, adunând cel puțin 20-30 de lucruri, pe care deja nu le mai folosiți.

10. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă locul său pentru lucrurile personale. 

Fiecare membru al familiei trebuie să aibă o cutie frumoasă, pentru a păstra lucrurile mărunte de care se folosește mereu (chei, telefon, carduri, etc.). Astfel este mai simplu de menținut curățenia și nimeni nu-și va căuta lucrurile prin toată casa.

11. Eliberați garderoba după categoriile de haine.  

Periodic, este necesar să eliberați garderoba de lucrurile inutile. Cel mai bine e să împărțiți hainele în categorii (câte o zi pentru fiecare categorie), apoi să le selectați pe cele ce nu le purtați. Astfel, ordinea nu va lua pre mult timp și cu siguranță o veți duce până la sfârșit. Împărțiți propriile haine în grupe: lenjerie, pantaloni, rochii, etc. E bine dacă puteți oferi măcar câte 30 de minte pe zi fiecărei grupe. Astfel, vă veți bucura de o locuință spațioasă și haine cu adevărat necesare.

12. Cutia ”lucrurilor migratorii”

Când faceți ordine, folosiți o cutie în care veți aduna toate obiectele ce nu sunt la locul său sau se află în camera greșită. După ce veți termina curățenia, împărțiți lucrurile adunate în cutie la locurile sale. Astfel, veți economisi mult din timp.

13. Nu permiteți lucrurilor pe care le folosiți la moment, să adune munți de alte obiecte. 

Este important ca fiecare obiect să-și aibă locul său. Nu permiteți lucrurilor pe care le folosiți la moment (medicamente, cartea pe care o citiți, desenul copilului) să ocupe prea mult din spațiul liber. De obicei, în jurul acestora foarte repede se adună alte lucruri, care la rândul lor tot nu sunt puse la loc. Țineți medicamentele într-o cutiuță, cărțile – pe raft, desenele copiilor – pe perete sau frigider.

Care din aceste reguli vă este pe plac? Le veți folosi? Așteptăm comentariile cu drag.