10 reguli ale etichetei din perioada Regenței, care dovedesc că să fii o adevărată lady era un mare chin! 

”Reputația unei femei este la fel de fragilă ca și frumusețea ei”, notează Elizabeth Bennet în ”Pride and Prejudice”. Oricine a citit operele lui Jane Austen sau a vizionat adaptările cinematografice ale cărților sale, știe că în acele vremuri viața reprezentanților înaltei societăți era supusă unor reguli stricte. Cea mai mică nerespectare a etichetei ar putea păta pentru totdeauna reputația unei fete.

Noi am decis să ne ”scufundăm” complet în prima treime a secolului al XIX-lea – o perioadă romantică, numită Perioada Regenței. Să vedem cum au trebuit să se comporte doamnele și bărbații pentru a fi considerați adevărați lady & gentilom.

1. Mergeau cu spatele drept  

Doamna putea fi recunoscută după postura sa. Regulile spuneau: stai drept și mergi drept. Fata trebuia să se miște ușor și grațios, chiar și atunci când se deplasa dintr-o cameră în alta. Amintiți-vă de adaptarea cinematografică ale romanelor lui Jane Austen sau seria ”Bridgerton”. Eroinele de acolo sunt întruchiparea eleganței.

Domnii, pentru a-și ascunde, să zicem, abdomenul proeminent, purta curele și bandaje speciale. Desigur, ar fi jenant dacă cineva ar vedea ”corsetul” masculin. Publicitatea de atunci asigura că: aceste accesorii sunt atât de invizibile, încât ”nici cel mai apropiat prieten nu le va putea detecta”.

2. Purtau întotdeauna mănuși  

Femeile purtau întotdeauna mănuși când ieșeau din casă. La o petrecere și la un bal, accesoriul putea fi scos doar în timpul unei mese.

Amuzant lucru că, doamna nu putea ieși fără mănuși din casă (se considera un gest de prost gust), dar fără chiloți – poftim, era voie. Pantalonii, care arătau ca niște pantaloni scurți, cu nasturi, erau foarte rar purtați la acea vreme. Deci, de obicei, femeile nu aveau nici o lenjerie de corp sub rochii.

3. Nu se dansa mai mult de 2 ori cu același domn    

Fata însăși nu a putut invita la vals un domn necunoscut. Pentru acest lucru, au existat maeștri de ceremonii la baluri, care au fost implicați în selecția partenerilor pentru dans.

Fata era criticată după câte ori a dansat cu un bărbat. 1 dans – era acceptabil. 2 dansuri – însemnau că domnul și-a dorit să o cunoască mai bine pe fată. Dar 3 dansuri laolaltă? Acest lucru i-ar fi garantat fetei o reputație proastă și a însemnat că o astfel de fată ar fi, cel mai probabil, inclusă în lista neagră și să nu mai fie invitată la bal.

4. Nu mergea nicăieri singură 

Dacă doamna nu avea 30 de ani și nu era căsătorită, atunci nimeni nu ar fi trebuit să o vadă vreodată lângă un bărbat fără prezența unui însoțitor. În plus, fata ar putea deveni obiect de bârfă. De asemenea, era imposibil să meargă undeva singură. O doamnă cu bună reputație era întotdeauna așteptată să iasă în compania unei alte doamne, a unei rude de gen masculin sau, în cel mai rău caz, a unei servitoare.

5. Nu râdea și nu alerga   

Ba chiar și plimbările cu o prietenă la lumina zilei pe o stradă aglomerată ar putea fi o încercare periculoasă. Și aici trebuiau respectate multe reguli. Dacă doamnele s-au întâlnit cu o cunoștință, nu aveau dreptul să se oprească și să discute, așa cum o facem noi. Era necesar să vorbească mergând. Bineînțeles, o doamnă adevărată nu putea să țipe, să se certe sau să râdă în hohote.

6. Să leșine – se permitea și chiar trebuia  

Pe de o parte, doamnelor li se cerea să se comporte modest. Pe de altă parte, femeile leșinau adesea. Acesta a fost considerat un răspuns adecvat la vorbe urâte sau la proaste maniere. Așa, doamna Bennet din ”Pride & Prejudice” leșina mereu, la cel mai mic indiciu spre unele vești proaste.

7. Nu renunța la dansul cu un partener neplăcut  

Era aproape imposibil să refuzi să dansezi cu un domn neplăcut. Regula zicea: ”Când un domn care a fost prezentat în mod corespunzător cere onoarea de a dansa cu tine, eticheta cere să fii de acord”. Singura posibilitate de refuz exista într-o situație în care doamna fusese deja invitată în prealabil. În rest, refuzul era semn că doamna, în principiu, nu voia să danseze.

8. Nu numeau prietenele după prenume 

În perioada Regenței, a apărut o glumă că, dacă un domn englez vedea un alt domn ce se îneacă, nu l-ar salva decât dacă n-ar fi fost prezentat corespunzător. A numi pe nume era o raritate. Au trecut ani până când domnii au început să se adreseze în acest fel. Pentru doamne, acesta a fost și un semn de mare intimitate. De obicei, fetele le spuneau doar surorilor pe nume, iar tuturor celorlalți li se adresau doar ”doamnă…” sau ”domnișoară…”.

9. Nu flirtau  

Doamna din perioada Regenței a trebuit să respecte o linie fină în comunicare. Deci, politicoasă, dar nu familiară sau, mai rău, prea prietenoasă sau cochetă. Doamna trebuia să se comporte întotdeauna cu ”demnitate curtenească”. Era exclusă orice glumă grosolană sau vulgară: numai bărbații aveau voie să facă asta și doar în compania altor bărbați.

10. Ignorau infidelitatea    

Perioada Regenței, cu toate regulile sale stricte, nu a fost atât de plictisitoare pe cât s-ar putea crede. Domnii aveau multe vicii. Doamnei i se cerea nu numai să stea departe de orice activități indecente, ci și să pretindă că infidelitatea nu există. Pe de altă parte, creând scandal unei doamne a fost culmea comportamentului nedomnesc. Deși, femeia își putea permitea un amant după ce a născut un moștenitor soțului său. Desigur, astfel de chestiuni ar fi trebuit să fie conduse cu discreție.

Ce reguli de etichetă vi s-au părut deosebit de stranii? Așteptăm cu drag părerile dvs.

1